Actualitate

Zile de cosmar pentru seful afaceristilor din Iasi. Zilnic este bantuit de un faliment de zeci de milioane euro

Publicat: 08 aug. 2016
1

@ Fiscul insista ca aceasta companie care are datorii uriase catre bugetul statului sa intre in faliment @ Conducerea companiei solicita continuarea activitatii pe motiv ca s-ar putea reabilita

Compania Constructii Feroviare Moldova, patronata de Paul Butnariu, presedintele Camerei de Comert si Industrie Iasi, a anuntat recent prin lichidator ca a solicitat judecatorilor de la Tribunalul Sindic sa aprobe prelungirea programului de reorganizare al companiei. Asta in conditiile in care, peste circa o luna, Curtea de Apel Iasi urmeaza sa decida daca aproba solicitarea Fiscului, care insista ca CCF Moldova sa intre in faliment.

De precizat ca, si un eventual refuz al judecatorilor de a prelungi planul de reorganizare echivaleaza cu intrarea in faliment. Cererea de prelungire a planului de reorganizare se bazeaza pe ultimul raport financiar prezentat de lichidator. Astfel, potrivit acestui raport, in perioada 1.01.2016-31.05.2016, CCF Moldova a avut incasari de 1.990.090 lei si a facut plati in suma de 2.123.151 lei, sumele suplimentare cheltuite rezultand probabil din micile economii facute la sfarsitul anului trecut.

De asemenea, un alt argument prezentat pentru sustinerea prelungirii planului de reorganizare se refera la unele contracte de lucrari aflate in derulare si pe care compania le-a incheiat in special cu institutii publice. Este vorba despre Modernizare drumuri satesi in comuna Gropnita, un contract in valoare de 1.771.219 lei, Refactie linie cale ferata Balot-Valea Alba- 5.507.925 lei, Reparatie linie cale ferata Pascani- 4.763.911 lei, Reabilitare Statie CF Suceava Nord- 1.443.151 lei, Reabilitari poduri peste Dunare, linia CF Bucuresti-Constanta- 3.000.000 lei etc. Chiar si asa, se poate vedea ca veniturile firmei sunt foarte mici avand, in vedere ca valoarea totala a datoriilor depaseste 30 de milioane de euro.

Statul este cel mai mare creditor

Reamintim ca, numeroase primarii din zona Moldovei au de recuperat sume uriase de bani de la SC Constructii Feroviare SA. La capitolul creante garantate, Primaria Iasi trebuie sa primeasca 987.579 lei, sub forma de impozite si taxe catre bugetul local, pentru ipoteca si sechestrul pus pe bunuri imobile inca din anul 2011. De asemenea, Primaria Pascani trebuie sa recupereze 203.330 lei, Primaria Roman 10.411 lei, Primaria Suceava 417.015 lei, iar Primaria Vama alte 76.813 lei, tot pentru taxele si impozitele neachitate de firma lui Paul Butnariu.

Totodata, Primaria Barlad trebuie sa incaseze 46.795 lei sub forma de impozite si taxe catre bugetul local, Primaria Campulung Moldovenesc inregistreaza creante de 8.466 lei, in vreme ce Primaria Paltinoasa trebuie sa recupereze 8.830 lei, tot pentru impozitele si taxele neachitate catre bugetul local. Statul roman, prin Directia de Finante, a solicitat 144.459.924 lei (adica 33 de milioane de euro), insa suma acceptata pentru a fi rambursata este de 10.747.972 lei. Aici este vorba despre sumele datorate bugetului de stat, bugetului de asigurari sociale, dar si amenzile neplatite de-a lungul timpului. De asemenea, CNADNR – DRDP Iasi trebuie sa incaseze 19.812 lei si 22.000 euro de la firma lui Paul Butnariu.

Activele se vand greu

Pentru a plati o parte din datorii, lichidatorul a scos la vanzare unele active ale companiei. Cel mai important activ al firmei este locul in care a avut ani de zile „cartierul general”, adica pe bulevardul Poitiers. Proprietatea pe care se afla cele 29 de cladiri de birouri si depozite, in suprafata de 23.661 metri patrati, a fost evaluata la un pret 3.237.374 euro.

Tot in municipiul Iasi, firma mai detine un teren situat in zona Alexandru cel Bun (depozit santier 65), statia CF Iasi, cu o suprafata totala de 3.356 mp, pe care se afla niste cladiri in ruina, proprietatea fiind evaluata la 40.272 euro. De asemenea, a mai fost scoasa la vanzare o proprietate de 3.197 metri patrati, situata pe strada Garii, cu o suprafata de 3.197 metri patrati, pe care se afla doua constructii evaluate la 18.752 euro. De asemenea, va fi vanduta o proprietate din Vatra Dornei, fiind vorba de niste cladiri si o suprafata de teren de 2.381 metri patrati. Aceasta proprietate este vanduta cu 25.202 euro.

Firma mai detine niste cladiri si teren in suprafata de 7.492 metri patrati, proprietate care a fost scoasa la vanzare cu 67.428 euro. In timp ce afacerile firmei s-au prabusit, averea patronului a crescut continuu. Paul Butnariu este vazut zilnic la volanul unui automobil de lux, marca Lexus, al carui pret de achizitie trece de 50.000 euro. Un model asemanator de masina, tot tip hybrid, prietenos cu mediul, conduce si fiica acestuia. Ambele autoturisme de lux stau parcate in fata vilei lui Paul Butnariu, pe care acesta o detine pe strada Toma Cozma, in spatele Gradinii Botanice din Iasi.




Comentarii
Adauga un comentariu