Eveniment-Social

Zece mii de profesori ieseni vor primi un bonus de 100 euro

Publicat: 10 ian. 2013
1

Victorie importanta pentru cel mai important sindicat din invatamantul preuniversitar iesean. Uniunea Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar (USLIP) a obtinut, pentru toti membrii sai de sindicat (aproximativ zece mii – n.r.) cate 100 de euro. Este vorba despre procesele pe care le-a intentat sindicatul impotriva Ministerului Educatiei, al Finantelor respectiv Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) si unitatile de invatamant si care au fost castigate prin decizii definitive si irevocabile atat la Tribunal, cat si la Curtea de Apel Iasi. Suma se acorda pentru anul 2010. „Prin decizii definitive si irevocabile, toti membrii nostri de sindicat vor primi aceasta suma. Intervalul in care se fac platile este: decembrie 2012 – martie 2013. Pana acum, aproximativ 4.400 de cadre didactice si-au primit deja banii. Suma este aferenta anului 2010. Cu ei isi vor putea achizitiona materiale didactice. Sunt 74 unitati de invatamant in care s-au acordat sumele in cauza. S-a facut un efort ca acestea sa fie primite, inca din decembrie a anului trecut”, a declarat Laviniu Lacusta, presedintele USLIP. De precizat ca, la nivelul intregului judet, acesta este singurul organism de reprezentare al angajatilor din invatamantul preuniversitar, care a reusit o asemenea performanta. Acest program s-a derulat in baza Legii nr. 315 din 2006 privind stimularea achizitionarii de carti sau de programe educationale pe suport electronic, necesare imbunatatirii activitatii didactice, in invatamantul preuniversitar si a Hotararii Guvernului (HG) nr. 453 din 2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a acestui act normativ. Totusi, in anul 2010, Guvernul Boc a sistat platile si, in consecinta, zeci de mii de profesori din toata tara s-au adresat instantelor pentru a-si recupera un drept legal.




Comentarii
  • Eu nu o văd ca pe o aşa mare realizare, dar pentru că în ultima vreme sindicatele au cam fost în „concediu” pare a fi ceva extraordinar. Sunt bineveniţi aceşti bani dar perioada de justificare a lor de către fiecare cadru didactic este prea scurtă şi atunci se cumpără ce se găseşte pe moment în librării şi nu ceea ce-ţi trebuie neapărat. Ar trebui ca aceşti bani să fie daţi la începutul fiecărui an şcolar, iar facturile şi bonurile fiscale să fie centralizate la sfârşitul anului şcolar. Astfel cadrul didactic îşi cumpără pe parcursul anului exact ceea ce are nevoie. S-ar evita şi aglomerările de la librăriile mari unde ai şansa să găseşti o diversitate de oferte.

  • E un lucru bun .Am si eu o intrebare daca poate cineva sa-mi spuna . am iesit anul acesta la pensi si m-ar interesa daca m-ai beneficiez de cei **0 euro .Acum lucrezi tot in invatamant plata cu ora.
    Multumesc!

Adauga un comentariu