Eveniment-Social

Weekend inedit la Castelul Miclauseni! Vizitatorii au calatorit in timp – GALERIE FOTO

Publicat: 07 sept. 2014

@ La finalul saptamanii trecute, sambata si duminica, sute de persoane au luat parte la unul dintre cele mai frumoase si elegante evenimente culturale din judetul Iasi @ Astfel, alaturi de personalitati locale, organizatorii au reusit sa refaca atmosfera de altadata la Castelul Miclauseni 

Totul s-a derulat cu ocazia evenimentului intitulat „Calatorie la 1900„. Astfel, atat la castelul din zona, cat si in parcul ce-l imprejmuieste, s-au desfasurat activitati interactive prin care cladirea a fost cuprinsa de viata si atmosfera creata de acum mai bine de un secol. Participantii s-au putut bucura si de ateliere creationale pentru copii si adulti, expozitii de fotografie veche si carte originala, tablouri vivante, degustare de vin, târg de antichitati, camara cu produse traditionale, muzica, plimbari cu ponei si trasuri, parada costumelor, zaharicale, limonada si multe alte surprize din partea organizatorilor. De asemenea, cei interesati s-au putut îmbraca cu vestimentatia „belle epoque”.

Citeste si: Povestea miraculoasa si blestemul unui loc fabulos de langa Iasi – GALERIE FOTO, VIDEO

Secvente aparte au avut loc si prin prezentarea comunicarilor „Aspecte privind restaurarea Castelului Miclauseni”, realizata de Virgil Babii, coordonatorul Directiei Judetene pentru Cultura (DJC) Iasi sau „Cultura si Resedinte nobiliare la început de secol XX”, prezentata de academicianul Alexandru Zub de la Institutul de Istorie A. D. Xenopol din Iasi. De asemenea, actiunea a cuprins si lansarea de carte intitulata „Heraldica Palatului Sturdza de la Miclauseni”, de Sorin Iftimi, muzeograf la Muzeul de Istorie al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal National Moldova (CMNM) din Iasi, prezentata de Catalin Jeckel, director al Editurii Doxologia Iasi. Dincolo de toate acestea, de mentionat ca intreaga activitate a fost prilejuita de „Zilele Europene ale Patrimoniului”, care se desfasoara traditional în luna septembrie a fiecarui an. Castelul Miclauseni este unul dintre cele mai romantice din România si, în prezent, este în proces de restaurare.

Citeste si: Concert special organizat la Palatul Al. I. Cuza de la Ruginoasa – FOTO

SURSA FOTO: FACEBOOK




Adauga un comentariu