Eveniment-Social

Vizita importanta pentru Biserica Catolica la Iasi

Publicat: 23 iul. 2015
1

La inceputul lunii viitoare catolicii din judetul Iasi vor primi vizita unui reprezentant al Sfantului Scaun de la Vatican. Reprezentantii Diecezei de Iasi a Bisericii Romano-Catolice au aratat ca in perioada 3-10 august la Iasi va ajunge cardinalul Joachim Meisner, delegat din partea Papei Francisc. Cardinalul va ajunge in zona Moldovei în urma invitatiei PS Petru Gherghel, episcopul Diecezei iesene. În cadrul celor opt zile cât va fi în Dieceza de Iasi, cardinalul Meisner va efectua împreuna cu PS Petru Gherghel si cu Preasfintitul Aurel diferite vizite în unele parohii si centre pastorale. Astfel, pe 4 august, cardinalul va vizita Institutul Teologic Romano-Catolic Sfantul Iosif” din Iasi, iar seara, la ora 18:30, acesta va prezida Liturghia în catedrala episcopala din Iasi. Vizita in Dieceza se va incheia cu administrarea Sfântului Mir în Parohia „Sfântul Ioan Nepomuk” din Suceava.

„La întâlnirile cu credinciosii, preotii si persoanele consacrate, cardinalul intentioneaza sa aprofundeze necesitatea trairii credintei din partea tuturor celor botezati, dar referindu-se si la fidelitatea, statornicia si disponibilitatea generoasa a preotilor si a persoanelor consacrate în slujba Bisericii si a poporului lui Dumnezeu. Se vor face referiri la situatia Bisericii, a vocatiilor la viata consacrata si mai ales a familiei în societatea zilelor noastre. Prezenta Eminentei sale între noi timp de o saptamâna reprezinta o deosebita cinste pentru Episcopia Romano-Catolica de Iasi, iar noi ne simtim fericiti sa ne putem împartasi din vasta experienta a fostului arhiepiscop si cardinal de Berlin si Köln, actualmente emerit, dar în continuare plin de râvna pentru slava lui Dumnezeu si mântuirea sufletelor”, au mentionat reprezentantii Diecezei de Iasi a Bisericii Romano-Catolice.




Adauga un comentariu