Liderul PSD, premierul Victor Ponta nu exclude varianta ca fostul procuror general Laura Codruta Kovesi sa fie numita la conducerea Directiei Nationale Anticoruptie, adaugand ca nu va demisiona din postul de prim-ministru daca aceasta persoana, considerata „omul lui Basescu”, va fi numita la DNA.
El a declarat, la Antena 3, ca singura varianta pe care o exclude este ca Daniel Morar sa ramana in acest post.
El nu a respins insa nicio clipa posibilitatea ca Laura Kovesi sa fie numita la DNA, negand o astfel de idee, ci a prezentat justificari in mai multe randuri, explicand ca regimul Basescu nu sta intr-un singur om.
„In fiecare zi trebuie sa iau decizii multe, unele dureroase, dar pe care mi le asum”, a spus Ponta.
Intrebat daca nu exclude ca Laura Codruta Kovesi sa fie seful DNA, Ponta a raspuns: „Nu exclud niciun nume in afara de domnul Morar”.
Fostul procuror general al Romaniei Codruta Kovesi a fost detasata, in octombrie anul trecut, la Ministerul Afacerilor de Externe, pentru o perioada de trei ani, pentru a ocupa o functie de Inalt reprezentant la Misiunea Romaniei la Bruxelles pe probleme privind reforma justitiei si lupta anticoruptie.
Detasarea a fost prezentata atunci de premierul Ponta drept o „incercare de diplomatie”.
Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, marti, ca in situatia in care premierul va face propuneri pentru sefia Parchetului si a DNA, ar putea sa aiba o opinie, dar nu are calitatea de a-si da acceptul sau nu pentru eventualele propuneri, insa personal nu ar sustine nominalizarea Codrutei Kovesi.
Premierul Ponta a anuntat ca, in calitate de ministru interimar al Justitiei, intentioneaza sa se intalneasca la inceputul saptamanii viitoare cu presedintele Traian Basescu, iar marti sa discute si cu sectia de procurori a CSM despre noii procurori pentru sefia Parchetului si a DNA, scrie mediafax.ro