Monsson Group, dezvoltator privat de parcuri eoliene cu un portofoliu de proiecte cu o capacitate totala de 2.400 MW, anunta demararea constructiei la Parcul eolian Pantelimon de 150 MW, localizat in nordul judetului Constanta, potrivit unui anunt al companiei.
„Cand constructia noului parc eolian va fi finalizata, cel mai probabil in vara anului 2012, acesta va produce electricitate curata pentru circa 100.000 de gospodarii si va reduce emisiile cu 360.000 de tone de dioxid de carbon pe an”, a declarat Andrei Muntmark, directorul comercial al Monsson Group.
Aproximativ 250 de milioane de euro vor fi investite pentru dezvoltarea fermei eoliene, care va ajuta la crearea a 200 de noi locuri de munca.
Strategia grupului este de a dezvolta, construi si opera parcuri eoliene catre diversi investitori interesati. Totodata, Monsson este producator de electricitate in nume propriu si are licenta de trader de energie.
Monsson va dezvolta Parcul Pantelimon in parteneriat cu Vestas, lider mondial in energie eoliana.
„Ferma eoliana va fi echipata cu 50 de turbine Vestas V90- 3.0 MW, cu rezultate foarte bune in toate tarile unde au fost utilizate, avand deja o baza instalata de peste 7.100 MW. Compania daneza Vestas este si va ramane unul dintre partenerii strategici ai Monsson”, a adaugat Andrei Muntmark.
Vestas este lider mondial in energie eoliana, cu peste 22.000 de angajati la nivel global si 119 turbine instalate in Romania, dintre cele 44.000 la nivel global.
Monsson a dezvoltat pana in prezent 2.400 MW in eolian, din care proiecte cumuland 750 MW au fost deja vandute catre Continental Wind Partners, CEZ, Petrom sau ButanGas. Planul Monsson Group este de a creste in urmatorii trei ani capacitatea proprie de productie electricitate eoliana, de la circa 25 MW, in prezent, pana la 200 MW. Grupul Monsson este interesat si de alte tipuri de energie alternativa. Monsson este dezvoltatorul celui mai mare parc eolian de pe uscat din Europa: Fantanele-Cogealac.