Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a anulat in cursul zilei de ieri o tranzactie cu actiunile Siderma SA Bucuresti, din cauza unei greseli a brokerului, informeaza Mediafax. Bursa a anulat o tranzactie cu 38 de actiuni ale Siderma SA realizata pe piata Rasdaq la pretul de 20 mii lei pe unitate, in valoare de 760 mii lei, ca urmare a operarii gresite a unui ordin de transfer de catre un broker.
„Am identificat semnele unei erori, avand in vedere variatia foarte mare de pret si am constatat ca brokerul care a operat tranzactia a facut o eroare si nu a folosit optiunea de protejare a limitei de pret. Ordinul urma sa fie introdus la cotatia de 200 lei, pretul actiunilor respective variind la acel moment in jurul acelei valori. Se pare ca in loc sa tasteze 200 lei, brokerul a mai adaugat din eroare inca patru cifre de 0, de unde a rezultat cotatia de 20.000 lei”, a declarat Stere Farmache, directorul general al Bursei de Valori Bucuresti. Acesta a afirmat ca tranzactia a fost anulata conform prevederilor Codului Bursier si cu acordul ambelor parti din cadrul tranzactiei. „Sistemul de tranzactionare a functionat perfect, iar o greseala umana se poate intampla oricand”, a mai adaugat Farmache. Producatorul de textile netesute Siderma SA are un capital de 3 milioane lei, divizat in 257.129 de actiuni cu o valoare nominala de 12 lei. Conform celor mai recente raportari, principalul actionar al Siderma SA este firma Effeemmeci, cu o participatie de 49,9 la suta din actiuni, urmata de Paradiso Uno, cu o participatie de 9,72 la suta.