International

Un barbat din Nepal a murit intr-un conflict pentru o ciuperca cunoscuta ca „viagra de Himalaya”

Publicat: 17 iun. 2016
1
Un barbat a murit si alti trei au fost raniti intr-o regiune muntoasa din Nepal, intr-un conflict pentru o ciuperca foarte rara, cunoscuta ca „viagra de Himalaya„, pentru presupusele sale virtuti afrodisiace, au anuntat astazi autoritatile. In fiecare an, in Tibet si Nepal, mii de sateni aduna Cordyceps sinensis, numita local yarchagumba, un parazit care creste pe corpul unei omizi. In China vecina, unde este utilizata in medicina cu plante, ciuperca se vinde foarte scump, putand fi gasita numai in anumite perioade ale anului.
Autoritatile din districtul occidental Mugu au informat ca au trimis la locul conflictului o echipa de politisti. „O persoana a fost ucisa si alte trei, ranite cand o banda de circa zece jefuitori a deschis focul la intamplare”, a declarat Kashab Raj Sharma, seful districtului Mugu. „Satenii au spus ca jefuitorii le-au luat recolta”, a adaugat el. Nu este prima oara cand se inregistreaza violente din cauza ciupercii Cordyceps sinensis. In 2009, noua persoane au murit in timpul unui conflict asupra drepturilor recoltei. Pusa in apa fierbinte, la fel ca ceaiul, sau adaugata la supe si tocana, ciuperca ar vindeca o serie de boli, de la oboseala pana la cancer. In ultimii ani, recoltele sunt in scadere evidenta, probabil din cauza exploatarii excesive.



Adauga un comentariu