@ Cu toate ca institutia se afla in pragul falimentului, iar bursele doctoranzilor nu sunt platite de mai bine de jumatate de an, conducerea vremelnica a Universitatii Cuza continua sa dea dovada de o inconstienta crasa @ Pentru tone de carne de pui, hartie igienica colorata, aspiratoare sau plite electrice s-au facut achizitii de miliarde de lei vechi, „marca” prof. univ. dr. Vasile Isan, rectorul universitatii
Cu toate ca este criza financiara, conducerea Universitatii Alexandru Ioan Cuza (UAIC) da dovada, inca o data, de un tupeu incredibil atunci cand vine vorba de tocarea banului public. In conditiile in care bursele studentilor nu au mai fost majorate de ani buni, iar cele ale unor doctoranzi nu au mai fost platite de peste sase luni, institutia face achizitii incredibile. Aceste aspecte au intrat si in atentia celui mai important for de administrare academica de la Cuza, cel al Senatului. O parte dintre membrii organismului i-au cerut socoteala rectorului in legatura cu situatia financiara precara, urmand ca, la sedinta programata, maine, sa fie abordata si aceasta problema spinoasa.
Recent, UAIC a facut un anunt public de organizare a unei licitatii, in valoare de aproximativ un miliard lei vechi, ce vizeaza cumpararea a cateva tone bune de carne de pui sau piept de pui dezosat fara piele sau pulpe de curcan. Mai mult, acum cateva luni, alte cateva sute de milioane de lei au fost cheltuite pe: hartie igienica colorata, aspiratoare sau plite electrice. Toate acestea in conditiile in care, chiar la finalul anului trecut, pana si plata burselor sociale ale studentilor a fost intarziata cu mai bine de doua luni. In fata acestei realitati, se pune intrebarea legitima: de ce Universitatea Cuza a intarziat acest proces, in conditiile in care Ministerul Educatiei aloca sumele aferente burselor lunare? Pe de alta parte, tocmai pentru a se arata situatia falimentara a institutiei de invatamant superior, trebuie precizat faptul ca, acum mai bine de un an, mai precis pe data de 9 decembrie 2011, Cuza a semnat cu BRD un contract de credit nr. 3357 care a avut ca obiect obtinerea unei finantari in cuantum de 40 milioane de lei respectiv zece milioane euro. Sub pretextul contractarii acestei sume pentru sustinerea financiara a proiectelor europene, se pare ca s-a ascuns de fapt o inginerie financiara, profitabila doar pentru unii. Dincolo de toate acestea, desi in ultimii ani, romanilor cu venituri de cateva sute de lei le-au fost reduse salariile cu 25 la suta, un profesor universitar de UAIC a continuat sa incaseze, in anul 2011, peste un miliard de lei vechi. Astfel, potrivit datelor oficiale, venitul mediu brut lunar al unui cadru didactic a fost de 12.559 lei, in timp ce un conferentiar a incasat 6.713 lei.
Sunteti niste nesimtiti care dezinformeaza si atat. Asta nu e jurnalism.
De ce nu te identifici stimata doamna Isan?
Stimate domn identificat (nu-i asa) prin transparentul nickname bmb, uite ce spune acest minunat articol:
„Dincolo de toate acestea, desi in ultimii ani, romanilor cu venituri de cateva sute de lei le-au fost reduse salariile cu 25 la suta, un profesor universitar de UAIC a continuat sa incaseze, in anul 2011, peste un miliard de lei vechi. Astfel, potrivit datelor oficiale, venitul mediu brut lunar al unui cadru didactic a fost de 12.559 lei, in timp ce un conferentiar a incasat 6.713 lei.” Acum observi nesimtirea si minciuna? As fi foarte curioasa de unde are ziarul aceste „date oficiale”. De nicaieri, fiindca nu sunt reale, ci urmaresc numai dirijarea „maniei poporului” catre profesorii carora „nu le mai ajung banii”. Sa fim seriosi. Si dumneata spui ca asta-i jurnalism profesionist?
Pai si ce vrea BZI, cantina care hraneste cateva mii de studenti pe zi sa cumpere pui la bucata din piata?
Sau era de preferat sa inchida cantina si sa ne stergem toti cei 2500 de angajati cu panusi? pana trece criza.
Ori sunteti prosti ori va straduiti sa pareti.
Poate STUDENTUL, in mod articulat ca doar sau poate esti studentul lui ISAN