Creanga unui copac batrân din zona Copou a distrus ieri trei masini. Pe strada Titu Maiorescu din zona Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor (OPC) Iasi, creanga unui copac, aflat in spatele cantinei, a cazut pe trei masini parcate in zona. Imediat a sosit si un echipaj de pompieri de la Detasamentul 1, eliberand strada. Un iesean care locuieste in zona spune ca acel pom nu a fost curatat niciodata.
„In gradina la Universitate au curatat copacii. Tot timpul trec pe aici si vad. Ar trebui ca primaria sa plateasca despagubiri pentru treaba pe care nu o face asa cum se procedeaza in Statele Unite”, a spus acesta. In replica, seful Directiei de Servicii Publice, Laurentiu Ivan, spune ca acel copac va fi taiat in perioada urmatoare. „O ramura din copac s-a rupt si a ajuns in mijlocul strazii. Cei de la servicii publice au taiat creanga dupa care se va taia copacul, dar ne trebuie avizul de la Comisia de Ordonare a Vegetatiei si avizul si autorizatiile de la Directia Silvica”, a declarat acesta. Totodata, Ivan spune ca in perioada urmatoare vor mai fi taiati in jur de 200 de copaci uscati.