Economic Local

Toti vecinii au ramas fara cuvinte cand au vazut ce are acest iesean pe acoperis! Cand au aflat ce face acest aparat, acum vor si ei sa si-l cumpere – FOTO, VIDEO

Publicat: 16 sept. 2019

@ Unul dintre programele de succes derulate cu bani de la stat este "Casa Verde" @ Beneficiarii din Iasi care au accesat fondurile acestui program sustin ca au fost ajutati @ "Platim jumatate la factura acum. Noi suntem multumiti de investitie", sustine unul din iesenii care si-au montat panouri solare pe acoperis @ In ultimii 3 ani, sute de ieseni au beneficiat de fondurile alocate acestui program

Iesenii care locuiesc in mediul rural au profitat de banii alocatii programului "Casa Verde" si, dupa ce proiectele lor au fost aprobate la finantare, au primit 6.000 de lei pentru a-si instala panouri solare. Cele mai multe cereri au fost din partea iesenilor care locuiesc in comunele din apropiere de Iasi, precum Tomesti, Aroneanu, Miroslava, Valea Lupului sau Ciurea. In ultimii 3 ani au fost finantate 128 de dosare prin programul "Casa Verde". Cei care au obtinut banii sustin ca, dupa ce si-au instalat panourile solare, costurile la factura la energie electrica s-au injumatatit.

Panoul ce incalzeste apa cu ajutorul soarelui

Unul dintre beneficiarii acestui program este Aurel Barsaniuc, din comuna Aroneanu. Ieseanul sustine ca locuieste cu sotia in mediul rural din anul 2007. Dupa ce a renovat casa si s-au mutat copiii si nepotii la Aroneanu, ieseanul a cautat o metoda sa reduca cheltuielile. Programul "Casa Verde" a fost cel mai potrivit.

"Am auzit din mass-media ca se dau fonduri, am depus documentele, ne-am incadrat din prima cu toate actele de la dosar si am reusit sa obtinem punctajul necesar, astfel ca in 2018 am obtinut aprobarea. M-am adresat AFM-ului la sfarsitul anului 2016, in luna noiembrie, pentru un ajutor de la stat, nerambursabil, in valoare de 6.000 de lei, asa cum se dadea prin programul «Casa Verde». Am vrut sa imi cumpar o instalatie solara necesara pentru incalzirea apei calde. Cererea mea a fost aprobata in anul 2018. A trecut mult timp pana am primit banii, pentru ca atunci s-au schimbat Guvernele, au ramas putini bani pentru acest program si i-au dat celor care aveau deja proiectele depuse. Instalatia propriu-zisa a fost montata tot in anul 2018, in luna aprilie. Cu ajutorul acestei instalatii reusesc sa am apa calda, pe timp de vara, in general, intre 1 aprilie si 1 noiembrie, pentru ca in aceasta perioada nu ducem lipsa de soare, iar pe perioada iernii, boilerul din aceasta instalatie functioneaza termoelectric. In anul 2019 nu a fost niciodata sa pornim rezistenta termoelectrica din boiler. Incalzirea apei s-a facut pe baza energiei solare", sustine Aurel Barsaniuc.

Vezi si: In Iasi s-au instalat, pe locuintele din mediul rural, sute de panouri fotovoltaice. Banii investiti provin de la stat

Apa calda non-stop, chiar si pe timp de iarna

Ieseanul sustine ca in locuinta din Aroneanu sunt doua familii, respectiv 6 persoane, dintre care doi copii. Intrucat a avut nevoie de un sistem mai complex care sa asigure apa calda in ambele bai, a mai scos din buzunar 1.700 de lei pentru ca panoul sa aiba mai multe tuburi vidate ce asigura un consum de 200 de litri de apa calda. Alti 1.200 de lei i-a investit in sistemul de incalzire care asigura constant apa calda in toata casa. Ieseanul sustine ca totul a functionat perfect pana acum, iar factura lunara la energie electrica s-a redus de la 800 la 400 de lei pe luna.

"Intr-adevar, e un ajutor acest program. Instalatia functioneaza in felul urmator: este montat pe acoperis panoul solar, de o firma specializata, un panou solar cu tuburi vidate care se incalzesc de la energia solara. In cadrul lor circula lichid antigel care ajunge in boilerul montat in camera tehnica. Deci lichidul antigel este transportat de catre o pompa montata langa boiler, pe baza curentului electric. Atunci, lichidul antigel face un circuit intre panourile solare cu tuburi vidate si boilerul montat in camera tehnica. De aici ajunge apa calda in toata casa", a mai explicat Aurel Barsaniuc.

Ieseanul mai spune ca apa calda nu lipseste niciodata. "Aici este un panou de control care ne indica temperatura apei calde. Acum vedem cat este apa sus, in boiler, 30 de grade. Acum e dimineata si abia se incalzeste. Pana la sfarsitul zilei ajunge la 40-50 de grade. Timp de 24 de ore avem apa calda. Noi vara nu bagam absolut nimic in priza. Daca ar fi o zi innorata, avem apa calda, pentru ca boilerul are rezistenta electrica si mentine apa calda. Cand vrem sa facem baie, intr-o zi innorata, lasam jumatate de ora sa se incalzeasca si dupa aceea ajunge la 50 de grade si putem face baie. Daca nu e soare, procedam asa. Dar nu a fost nevoie vara asta. Si vecinul m-a intrebat cum functioneaza si cred ca o sa-si puna si el un panou", mai spune ieseanul.  

Anul acesta, fondurile pentru "Casa Verde" s-au epuizat in prima zi de deschidere a programului. Din Iasi s-au inscris 60 de ieseni care vor sa obtina cei 20.000 de lei pentru montarea panourilor fotovoltaice. Anul acesta vor fi finantate 33.000 de unitati locative, fondurile alocate fiind de 656 de milioane de lei.




Comentarii
Adauga un comentariu