Actualitate

Toata lumea isi doreste sa ajunga in locul de unde el a plecat! El este preotul care nu vedea cerul din cauza luminilor – FOTO, VIDEO

Publicat: 27 sept. 2015

@ Aceasta poveste pare a fi desprinsa din carti @ In timp ce toti aspira la visul american, acest preot a lasat luminosul Los Angeles pentru gospodaria din Iasi @ Povesteste ca aici a gasit singurul loc in care doreste sa isi petreaca zilele @ E pata de culoare pentru aceasta biserica

In perioada in care tot mai multi tineri nu mai merg la biserica, iar credinta pare ca apune in randul oamenilor, sunt si crestini care se apropie de Dumnezeu, gasindu-si adevaratul drum in viata. Aceasta este si povestea lui Stephen Holley, singurul preot originar din Statele Unite Ale Americii (SUA), care a ajuns sa slujeasca intr-o biserica din Iasi. Povestea lui a inceput cu aproape sase ani in urma, cand a ajuns la Iasi in urma unui parteneriat dintre o asociatie din America si Mitropolia Moldovei si Bucovinei (MMB), fiind specialist in consiliere maritala si premaritala. Fiind doar in vizita, parintele diacon Stephen slujea duminicile si in zilele de sarbatoare la Biserica Sf. Haralambie din Iasi, alaturi de preotul parohiei, parintele Radu Branza. Preotul american a ramas foarte placut impresionat de cultura si traditiile din Romania, astfel ca i s-a inradacinat ideea de a se muta, impreuna cu sotia, in Iasi.

„Parintele diacon e o frumoasa poveste a parohiei noastre. Timp de doua luni de zile am fost colegi, in cadrul unui parteneriat si am cautat sa fim gazde bune. Duminicile si sarbatorile, parintele slujea la biserica noastra si a ramas impresionat de omul firesc, care l-a primit intr-un mod care l-a cucerit, pentru ca oamenii nu l-au perceput ca pe un strain, ci era un slujitor alaturi de mine si ii dadeau mereu tot felul de pomene, cum e la noi si nu-i venea sa creada ca oamenii pot fi asa simpli. O suna in fiecare zi pe preoteasa sa ii povesteasca ce se intampla. A spus ca pleaca trist, dar ca va reveni in viitorul apropiat cu sotia. Asa a si fost”, povesteste preotul Radu Branza de la parohia Sf. Haralambie din Iasi.

Enoriasii invata o engleza proprie pentru a se intelege cu parintele american

Cand parintele Stephen a revenit cu sotia, acesteia i-au trebuit doar cateva ore pentru a se indragosti de „frumosul Iasi”, dupa cum chiar el spune. Chiar daca au plecat cu tristete din Iasi, au facut o promisiune: se vor intoarce pentru a se stabili aici, pentru ca e locul in care trebuie sa traiasca. In prezent, parintele Stephen are permis de rezidenta si in viitorul apropiat intentioneaza sa ceara cetatenia romana. „Pentru ca aceasta poveste a inceput aici, Inalt Prea Sfintia (IPS) Sa Teofan a randuit ca el sa slujeasca la aceasta parohie. E unul de-al nostru si toata lumea este bucuroasa, e pata de culoare pentru biserica noastra, iar pentru el, aici e locul de maxima bucurie si implinire duhovniceasca”, marturiseste parintele Radu. Desi exista dificultati in modul de comunicare dintre enoriasi si parintele Stephen, acestia se inteleg. Este mai greu sa invete limba romana, mai ales pentru ca fiecare om incearca sa invete o engleza proprie pentru a se intelege cu parintele. Intrebarile si raspunsurile esentiale pentru a se descurca le-au invatat atat parintele Stephen, cat si sotia acestuia, Marry Patty. Acestia sunt incantati ca au descoperit un alt mod de viata si lucrurile care pentru noi par obisnuite, pentru ei par desprinse din poveste.

La doar 21 de ani, a simtit chemarea lui Dumnezeu

S-a cunoscut cu actuala sotie la un magazin, unde a indraznit sa o invite in oras. In acest mod, a aflat ca regula parintilor ei era ca intalnirile trebuie sa aiba loc la biserica. Pentru a putea fi in preajma ei, parintele Stephen mergea duminica de duminica la slujba. „Viata mea era un haos inainte sa ajung la biserica. Cand am vazut-o prima data, m-a intrebat: mergi la biserica, nu? Apoi am zis: normal ca merg, mi-ar placea sa merg la biserica. Si asa a fost prima intalnire. Nu prea i-a placut de mine, dar a fost de acord sa ne vedem in fiecare duminica la biserica. Si au trecut 45 de ani de cand suntem casatoriti”, povesteste parintele Stephen. La doar 21 de ani, l-a primit pe Iisus in viata lui si a urmat studiile teologice, doar ca la un moment dat a fost dezamagit de biserica protestanta, astfel ca a dorit sa caute credinta la alta biserica.

„Am fost dezamagit de biserica baptista si am ajuns sa cred ca Dumnezeu nu mai este ceea ce am crezut. Preotul de acolo ne-a zis sa cautam alta biserica si am avut noroc ca niste prieteni ne-au invitat sa vedem o biserica ortodoxa. Atunci am stiut ca Dumnezeu inca exista si ca ne-am gasit casa. In doar opt saptamani, am devenit crestini ortodocsi si am fost botezati dupa ritualul sfant. Asta se intampla in anul 1966. In biserica ortodoxa am gasit viata din ce in ce mai buna”, a adaugat parintele american.

Si-au facut o adevarata gospodarie in curtea casei

Aici activeaza intr-o asociatie a MMB, este specialist in consiliere maritala si premaritala si slujeste, de asemenea, la parohia Sf. Haralambie pentru crestinii care nu inteleg limba romana si ii sprijina pe cei care il cauta pe Dumnezeu. In America, mai are doar patru nepoti. Atat parintii lui, cat si ai sotiei, au decedat, iar singurul lor baiat a murit in urma cu ceva ani, astfel ca singura lor familie acum este Dumnezeu. Niciodata nu si-ar fi imaginat ca se va muta atat de departe, mai ales pentru ca sotia nu dorea sa se mute din California, unde locuiau, pentru a nu fi departe de nepoti, si iata ca s-au mutat la mii de kilometri distanta, cu ajutorul lui Dumnezeu.

„Ideea mea era sa ne mutam aici intr-o zi. Ea a gasit o proprietate langa Iasi si s-a interesat. A zis din prima ca va fi a noastra, locul unde ne vom construi casa pentru a locui aici. Cand s-a pensionat, in octombrie 2013, am vandut tot din America, ne-am urcat pe un vapor si am ajuns in Romania, de unde nu mai plecam”, povesteste parintele, razand. Traditiile si cultura din Romania sunt total diferite de cele cu care ei erau obisnuiti peste Ocean. Nu si-ar fi imaginat vreodata sa vada, mergand pe strada, vaci sau cai asa cum se intampla aici. In gradina casei au facut o adevarata gospodarie romaneasca: cresc animale, cultiva legume si fructe, exact ca niste romani autentici. „Daca ati intreba-o pe sotia mea daca si-ar fi imaginat ca va ajunge in Romania, sa creasca gaini si sa aiba o gradina de legume, ar fi ras si ar fi zis ca nu ar exista asa ceva. Si uitati-ne aici, nu le-am da pe absolut nimic in lume”, spune clar parintele Stephen. In urmatoarele zile, sora mai mica a sotiei lui vine in vizita in Romania, pentru a vedea si ea gospodaria celor doi, care au in grija 19 gaini, o gradina cu rosii, ardei si flori, de care se ingrijesc zi de zi.




Comentarii
  • Ceva nu se leaga in afirmatiile acestui domn, si anume ca e specializat ‘doar’ in consiliere (pre)maritala
    E ca si cum bucatarul ar stii sa faca ‘doar’ un singur fel de mancare, fapt care nu e in regula
    De altfel, acest domn a vorbit mai mult despre sotia lui, decat despre Dumnezeu, fapt care nu e ok
    Data viitoare intrebati-l ce parere are despre musulmanii care-s impotriva Lui Hristos

  • …”Cât suntem încă pe pace
    Eu îţi zic … Bine-ai venit!”

    Când vedem exodul forţat al
    românilor
    (de sărăcie şi sărăcia graţie
    aproapelui parvenit şi naivităţii
    noastre)
    parcă nu ne vine a crede ochilor că un yankeu vine la
    sărăcie… căci noi creştem
    găini şi cultivăm roşii de când lumea … şi tot amărâţi

    p.s. – Iartă-mă,prea-bunule samariteam, dacă românii ar vizita SUA suntem siguri că
    … aţi rămâne cam …
    singur pe aici.

    – God bless Romania and USA !

  • Impresionanta hotararea familiei Holley! Le dorim din suflet sanatate, putere de munca, pace si sprijin de la Dumnezeu in misiunea pastorala. Frumos articol. Multumim.

Adauga un comentariu