Cei care au accesat fonduri europene in ultimii 7 ani prin intermediul masurii 112 – Instalarea tinerilor fermieri ar putea returna o parte din bani. Vizati sunt iesenii care s-au instalat ca tineri fermieri doar pe hartie. Desi este vorba de un numar foarte mic de proiecte, in jur de 15, iesenii vor fi nevoiti sa returneze banii primiti daca institutia care gestioneaza acordarea fondurilor europene decide recuperarea sumelor si rezilierea contractelor. Motivele acestei decizii ar fi faptul ca tinerii care au accesat fonduri europene pentru a incepe afaceri cu ferme la tara, in ultimii ani, s-au mutat in mediul rural doar „cu buletinul”, iar de afacere s-au ocupat parintii sau rudele acestora. Fermierii nu au respectat conditia de a se muta in mediul rural imediat dupa ce s-a instalat ca tineri fermieri in momentul accesarii fondurilor europene si nici nu au respectat termenii contractului privind obtinerea banilor. Acestia nu s-au instalat in mediul rural pentru ca au venit din alte tari unde au plecat sa lucreze, au stat in judet cateva luni, au plecat inapoi, iar de toata ferma s-au ocupat parintii, fratii, mamele sau alte rude. O alta dovada ca nu s-au ocupat personal de afacerea respectiva este faptul ca o parte din cei care au primit bani prin intermediul masurii 112, nu au respectat planul de afaceri. La al doilea control, dupa trei ani cand trebuia sa se faca a doua plata, specialistii au constatat ca nu s-au respectat criteriile si cifrele pe care le-au trecut in planul respectiv, cand au depus proiectul. Orice abatere de la programul respectiv inseamna ca nu au indeplinit obiectivele respective si risca sa nu primeasca a doua transa, dar si recuperarea primei transe acordate tinerilor fermieri. „Se demareaza controale in teren si daca se demonstreaza ca este adevarat ca nu este acolo, se reziliaza contractele. La maxim doua vizite cand nu este prezent, se iau masuri”, a declarat Anghel Ficu, director al Centrului Regional pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, regiunea Nord-Est.