Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca a publicat o noua lista cu locuri de munca disponibile. Lista publicata are ca perioada de referinta saptamana 11 – 18 februarie 2015. Astfel, in aceasta perioada sunt disponibile 690 de posturi vacante. Dintre acestea, cele mai multe, adica 634, sunt destinate celor care au studii medii, in timp ce pentru cei cu studii superioare exista doar 56 de posturi. Din punct de vedere al sectoarelor de activitate, cele mai multe posturi disponibile sunt, in continuare, in domeniul confectiilor, unde 326 de ieseni se pot angaja. Pe al doilea loc se afla sectorul serviciilor, sector vast ce cuprinde comertul, hotelurile, restaurantele sau transporturile, unde vor putea lucra 245 de persoane. A treia pozitie este ocupata de industrie, cu 79 de posturi vacante, urmata de constructii, unde exista 40 de locuri de munca. In ceea ce priveste agricultura, silvicultura, sanatatea si asistenta sociala, acestea raman domenii care nu au niciun loc de munca disponibil in perioada mentionata.