Ieri, Spitalul Sf. Spiridon Iasi a împlinit 255 de ani de la înfiintare, moment marcat de conducerea unitatii printr-o serie de evenimente. La actiuni au luat parte angajatii, managerii altor unitati medicale, oameni politici etc. „Astazi li s-au dat pacientilor si angajatilor sarmale de post si coliva. De asemenea, la biserica s-au împartit niste pachete celor prezenti”, a declarat conf. dr. Diana Cimpoesu, purtatorul de cuvânt al Spitalului Sf. Spiridon, Iasi. „Astazi, spitalul nostru imbraca haina de sarbatoare: 255 de ani de atestare documentara. Un sfert de mileniu in acest lacas, unde au intrat milioane de oameni, unii disperati, deznadajduiti, dar cu mare incredere in profesionalismul, inalta competenta si daruire a purtatorilor de halate albe din Spitalul Universitar Sf. Spiridon. Actul medical desfasurat in spitalul nostru are recunoastere si validare nationala si internationala. Cu modestia cuvenita, permiteti-mi sa va spun ca marea echipa a Spitalului Sf. Spiridon numara peste 2.500 de angajati. Si, tot cu voia dumneavoastra, putem spune ca este unitatea cea mai mare ca adresabilitate si cazuistica din toata zona Moldovei. In acest context imi exprim marea cinste, onoare, emotie si uriasa responsabilitate de a conduce o unitate sanitara de un asemenea calibru. Fac acest lucru de peste cinci ani, alaturi de aceeasi echipa de conducere cu care am pornit la drum, incercand zi de zi si an de an sa adaugam cate putin la uriasul efort de a fi cat mai aproape de nevoile si cerintele pacientilor nostri”, a declarat ec. Ioan Barliba, managerul Spitalului Sf. Spiridon.
Unitatea amintita este cea mai mare din Moldova ca adresabilitate, lucreaza în regim de spital universitar, iar în cadrul sau s-au realizat numeroase premiere nationale, cum ar fi: primul implant de cristalin, primul drenaj extern percutan, prima sutura laparoscopica a ulcerului perforat. Anual, peste 420.000 de persoane ajung la consultatii si tratament in acest spital.
La multi Ani Spitalului Sf Spiridon si celor care lucreaza acolo. Mare ierarh sfant din Corfu sa va ocroteasca si sa va ajute, si sa dea sanatate celor care vin in aceasta cetate a stiintei si invatamantului medical Romanesc. Felicitari echipei manageriale pentru daruirea fata de dezvoltarea spitalului in folosul comunitatii si regiunii Moldovei.Sa aveti in continuare grija de spital asa incat sa functioneze si peste alti 255 de ani, fiindca este al orasului si tarii. La multi ani!