Eveniment-Social

Spitalele au cerut acelasi buget ca in 2011 de la CAS

Publicat: 16 ian. 2012
1

Ieri, sapte spitale au fost la Casa de Asigurari de Sanatate (CAS) Iasi pentru negocierea bugetul pe anul 2012. Unitatile care au fost ieri cu documentele pentru incheierea contractului cu CAS sunt: Sf. Maria, de Psihiatrie si pentru Masuri de Siguranta Grajduri, Providenta, Harlau, C. I. Parhon, Maternitatea Elena Doamna, Institutul de Boli Cardiovasculare. Astazi si maine urmeaza sa se prezinte spitalele: Prof. Dr. Nicolae Oblu, Boli Infectioase, Sf. Spiridon, Pneumoftiziologie, Recuperare, Maternitatea Cuza Voda, Spitalul de Psihiatrie Socola, Spitalul Municipal Pascani, Institutul Regional de Oncologie si unitatile private. „Este pentru prima data dupa multi ani cand semnarea contractelor cu Casa de Asigurari are loc in luna ianuarie. Noi am solicitat acelasi buget ca anul trecut. Atunci cand la inceputul anului stii care iti este bugetul, poti sa organizezi mult mai bine lucrurile”, a declarat ec. Dumitru Filipeanu, manager la Spitalul de Pneumoftiziologie. Ultima zi de incheiere a contractelor cu spitalele este 18 ianuarie, urmand ca, pana la sfarsitul lunii, sa se negocieze cu toti furnizorii de servicii medicale in relatii contractuale cu CAS. „Speram ca finantarea din acest an de la CJAS catre Spitalul Sf. Spiridon sa fie una optima si sa nu ne mai confruntam cu aceleasi probleme cu banii ca in anii trecuti. Vom negocia maine (astazi – n.r.) contractul din acest an cu seful Casei, tinand cont si de noua reorganizare a spitalului. Fiind un spital de urgenta, este destul de greu sa estimezi corect numarul pacientilor care iti vor trece pragul pe tot parcursul anului, dar trebuie sa tinem cont ca, de la an la an, acest numar este tot mai mare si avem nevoie de tot mai multe resurse”, a declarat ec. Ioan Barliba, managerul Spitalului Sf. Spiridon.




Adauga un comentariu