Primarul suspendat al Capitalei Sorin Oprescu s-a intors la spital, de aceasta data ca medic. Sorin Oprescu s-a intors de luni, la Spitalul Universitar din Capitala, unde va profesa ca si medic chirurg. Fostul primar al Capitalei are deja o lista de pacienti pe care ii va opera. Revenirea lui Oprescu la spital nu este privita cu ochi buni de catre colegii sai, care nu au prea mare incredere in competentele profesionale ale fostului edil. Acestia sustin ca Oprescu nu ar trebui sa isi desfasoare activitatea pana cand nu i se reatesta competentele profesionale, dupa cum prevede legea legii 95/2006.
Vezi si Dosarul lui Oprescu, retrimis de judecatori la DNA. Ce solicita instanta
Totusi, Sorin Oprescu pare sa fi gasit o portita. El scapa de reatestare pentru ca, in ultimii ani, si-a pastrat calitatea de profesor universitar si chiar a fost membru in Senatul UMF. „Practic, m-am intors, dar acum fug dupa acte, pentru ca trebuie refacute o serie de acte. In cei sapte ani de zile, era singura permisiune data, nu eram in nicio incompatibilitate. Puteam sa predau, sa conduc doctorate si sa intru in sala de operatie, avand toate avizele an de an”, a declarat Sorin Oprescu. Pe data de 18 ianuarie, Curtea de Apel Bucuresti i-a admis lui Sorin Oprescu o cerere de inlocuire a arestului la domiciliu cu masura controlului judiciar, in dosarul in care a fost trimis in judecata pentru luare de mita, spalare de bani, abuz in serviciu si constituire a unui grup infractional organizat.
El trăieşte veşnic şi nu mai iese la pensie? Nu-i tremură mâinile?Mai poate opera? Sau face operaţii fără şpagă?