Directorul BBC Radio, Helen Boaden si-a dat demisia in aceasta dimineata, dupa 34 de ani de cariera in corporatie. The Independent publica un extract din discursul pe care jurnalista il va tine in Lampedusa la festivalul Prix Italia, in care Boaden critica vehement starea actuala a jurnalismului.
Helen Boaden va pleca in martie 2017 din corporatia BBC. Boaden va ramane sa conduca BBC Radio pana cand noua divizie va incepe sa lucreze din 31 octombrie. Va ramane atunci responsabila pentru myBBC, cel mai mare proiect digital al BBC, dar si de proiectul dezvoltat de companie pentru Hull City of Culture.
Jurnalista face o retrospectiva a carierei sale in lumea radioului, afirmand ca transmisiile radio erau in trecut forme de certitudine pentru umanitate.
„Jurnalismul il reprezentau atunci ziarele, radio-ul, televiziunea – fiecare dintre ele separate si raportandu-se la celelalte cu un oarecare grad de suspiciune. Transmisiunile, fie in Marea Britanie, fie in Europa, erau dominate de companiile mari, care primeau, in general, fonduri si erau acceptate drept o forta a binelui si o sursa de informare independenta, pe un continent care era dornic sa invete lectia celui de-al Doilea Razboi Mondial”, afirma Helen Boaden.
Helen Boaden puncteaza ca punctul de turnura in istoria jurnalismului a fost Razboiul Rece, dupa ce statele nu au mai putut ajunge la consens politic: „Cat de mult s-au schimbat lucrurile!”, adauga jurnalista BBC, afirmand ca Razboiul Rece este o amintire distanta si ca, probabil, momentul istoric determina imposibilitatea unui consens politic cu miza in zilele noastre.