Eveniment-Social

Sedinta de CJ la foc automat. Zeci de proiecte aflate pe masa consilierilor

Publicat: 26 aug. 2015
1

Consilierii judeteni s-au intalnit ieri intr-o prima sedinta ordinara dupa vacanta de vara pentru a discuta mai multe proiecte legate de unele rectificari bugetare sau numiri in consiliile de administratie de la unitatile subordonate. Unul dintre proiectele analizate de plenul CJ a tinut de rectificarea bugetului de venituri si cheltuieli al Aeroportului International Iasi pe anul in curs si estimarile pentru urmatorii doi ani de zile. Cei de la Aeroportul International Iasi au aratat ca bugetul a fost modificat cu 176 mii lei, suma rezultata din cheltuieli cu personalul si cheltuieli de exploatare. Proiectul a fost aprobat de plenul institutiei cu unanimitate de voturi.

„Consilierii judeteni au mai discutat un proiect de hotarâre privind aprobarea creditelor de angajament pe anii 2015 si 2016, în bugetul fondurilor externe nerambursabile, pentru Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii Sfanta Maria Iasi, reprezentând valoarea totala eligibila nerambursabila a unui proiect legat de imbunatatirea serviciilor acordate în domeniul hematologiei si oncologiei pediatrice în România, prin achizitia de bunuri, servicii si lucrari de specialitate”, au mentionat reprezentantii Consiliului Judetean Iasi. Plenul CJ a mai aprobat si o serie de detalii legate de modernizarea drumurilor judetene.




Adauga un comentariu