In perioada sarbatorilor de iarna, unele dintre sectiile Spitalului de Recuperare ar trebui inchise, deoarece majoritatea sectiilor raman goale. Doar in clinicile de ortopedie si neurologie sunt mai multi pacienti. „In prezent avem foarte putini pacienti. Fiind sarbatorile de iarna, bolnavii amana prezenta la medic pentru luna ianuarie. De exemplu, la sectiile de reumatologie, fizioterapie, avem cate 2-3 bolnavi in toate saloanele. In sectiile de ortopedie si neurologie este activitate mai intensa. In sectiile unde sunt extrem de putini pacienti care raman internati de sarbatori vom avea cate o asistenta medicala. Majoritatea cadrelor medicale isi iau concediu in aceasta perioada. In tot spitalul nu vom avea mai mult de 50 de bolnavi de sarbatori”, a spus ec. Carmen Cumpat, manager la Spitalul de Recuperare din Iasi. In aproape toate spitalele, numarul pacientilor a scazut semnificativ, o situatie obisnuita pentru sfarsit de an.