National

Secretarul de stat Valentin Preda a plecat de la DNA

Publicat: 19 feb. 2013
1

Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Valentin Preda a plecat, marti seara, de la DNA, dupa ce a fost audiat timp de aproape 12 ore.

Valentin Preda a declarat ca nu a primit interdictie de a parasi tara si ca in zilele urmatoare va mai veni la DNA pentru declaratii, transmite postul Money TV. El a admis, insa, ca a fost pus sub urmarire penala. Odata cu Preda a fost eliberat de la DNA si soferul sau.

Potrivit avocatului sau, Preda este acuzat ca a detinut si a folosit in interesul sau o serie de documente cu caracter secret. Avocatul a adaugat ca era vorba despre secrete de stat.

Secretarul de stat Valentin Preda a fost ridicat, marti, de procurorii DNA, din fata Ministerului Dezvoltarii. Potrivit unor surse judiciare, secretarul de stat Raducu Valentin Preda ar fi fost ridicat de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) intr-un caz in care se fac cercetari privind posibile fapte de coruptie legate de anumite contracte.

Premierul Victor Ponta l-a demis pe Valentin Preda din postul de secretar de stat in Ministerul Transporturilor, dupa ce acesta a fost ridicat de procurorii DNA, au declarat surse oficiale.

Raducu Valentin Preda este secretar de stat la Ministerul Transporturilor din mai 2012, anterior el fiind, din ianuarie 2010, consilier al primarului Constantei, Radu Mazare.




Adauga un comentariu