Eveniment-Social

Se scumpesc biletele la Muzeul Literaturii

Publicat: 17 apr. 2008
1

Taxa perceputa pentru biletele de intrare la Casa Pogor, Muzeul Literaturii din Iasi, va suferi unele modificari, dupa ce plenul Consiliului Judetean (CJ) Iasi va supune dezbaterii o hotarare privind majorarea taxelor si impozitelor pe anul 2009. Totusi, tarifele Consiliului Judetean vor ramane neschimbate in marea lor majoritate, cu exceptia celor de la Muzeul Literaturii. Conform hotararii plenului CJ, acestea se vor majora cu 17 procente fata de pretul initial. Astfel, de la 2,4 lei preturile vor ajunge 2,8 lei.

Pe de alta parte, preturile vor suferi modificari si in ceea ce priveste grupurile de vizitatori mai mari de 12 persoane, in special elevii, studentii si pensionarii. Daca pretul unui bilet este in acest moment de 1,2 lei, dupa majorare acesta va ajunge la 1,4 lei pentru o persoana. „In urmatoarea sedinta de plen a consilierilor judeteni se vor aproba taxele si impozitele pe 2009, insa in proportie de 99 la suta preturile raman aceleasi, cu exceptia celor de la Muzeul Literaturii. Preturile vor creste cu 17 la suta, taxa perceputa pentru biletele de la intrare”, a precizat Sebastian Tataru, purtatorul de cuvant al Consiliului Judetean Iasi.




Adauga un comentariu