Actualitate

Scene de groaza intr-o celebra cladire din centrul orasului. O femeie a provocat o moarte oribila – FOTO

Publicat: 21 oct. 2015

@ In acesta cladire, plasata in plin centrul Iasului, s-a petrecut un moment unic in toata tara @ Aici, la inceputul secolului al XX-lea, s-a deschis primul cinematograf din Romania @ Aici, chiar in anul 1945, a avut loc un incident dramatic, soldat cu cativa morti si raniti grav @ Este vorba de Cinema Sidoli, loc unde inclusiv marele lider comunist local Ilie Pintilie a tinut o serie de discursuri politice

Intreaga poveste legata de fostul cinematograf Sidoli, demolat acum peste 40 de ani, este presarata cu un parfum istoric aparte si de un romantism tulburator. De remarcat ca aici, undeva la inceputul secolului al XX-lea, a fost inaugurat primul cinematograf din tara noastra. Aici, initial, a functionat si o sala unde au fost programate spectacole de circ. „În 1906 – 1907, la circul Sidoli din Iasi se înfiinteaza prima sala de cinematograf din România, care urma sa faca proiectii permanente. Cladirea, care astazi nu mai exista, era plasata exact in spatele actualului Hotel Unirea, in apropierea blocului Carmen, care mai exista si acum. Atunci a fost momentul în care cinematograful devine fenomen de masa in Romania. Sub obladuirea batrânului Sidoli, iar apoi a fiului acestuia, Cezar Sidoli, circul românesc si-a primenit imaginea, si-a înaltat iscusinta la nivel de scoala, si-a rafinat tehnica, metamorfozând peiorativul circari în artisti înzestrati cu aptitudini si talent. În cele doua cladiri permanente din Bucuresti si Iasi ale Circului Sidoli s-au format, ori au debutat, o pleiada întreaga de artisti români de circ”, se arata in documentele din arhiva Directiei Judetene pentru Cultura (DJC). Legat de acest imobil, trebuie spus ca, dupa anul 2000, evreul Carol Theitler a solicitat primariei retrocedarea a zeci de cladiri. In total, Theitler a depus la Primarie 36 de cereri, prin care revendica zeci de cladiri si terenul aferent lor, printre care s-a numarat si Sidoli.

Citeste si: Povesti din mediul monden si politic iesean. Iata unde s-a intamplat totul – GALERIE FOTO

O moarte groaznica a inspaimantat orasul

Tocmai legat de acest loc, in anul 1945, aici a avut loc o tragedie care a marcat intreg orasul. Un articol, din anul 1945, a cotidianului „Înainte” mentioneaza pe larg ceea ce s-a intamplat in cinematograf. „Aici, intr-o sambata dupa-amiaza, s-a petrecut o nenorocire groaznica. Sala, plina de spectatori pana la refuz, a fost pusa in panica de imprudenta unei mame, care cerea putina apa pentru copilul caruia i se facuse rau. Strigatul a provocat o panica de nedescris, cuvantul apa dand sa se inteleaga ca ar fi vorba de incendiu… Totul s-a soldat cu 12 morti si sapte raniti, dupa ce oamenii s-au calcat in picioare”, se arata in materialul jurnalistic. O alta rememorare legata de perioada in care a functionat cinematograful o consemneaza si cunoscutul sindicalist iesean, Doru Alexandrescu. „Aici am vazut primele filme din viata mea… Chiar am fost dus acolo de fratele meu Emil (Emil Alexandrescu, primar al Iasului dupa 1990 – n.r.), pe la sase sau sapte ani si am vazut desene animate cu Tom Degetel… Am stat cateva ore bune si am tot revazut desenul iar, abia spre seara am ajuns acasa! Oricum, la Sidoli a tinut discursuri si tovarasul lider comunist iesean Ilie Pintile in cateva randuri. Oricum, era o cladire interesanta care, insa, undeva pana in anul 1964 a fost demolata”, povesteste Alexandrescu.

Citeste si: Imagini extraordinare, in premiera, cu secvente din Iasul de acum o suta de ani – GALERIE FOTO

Citeste si: Povestea miraculoasa si blestemul unui loc fabulos de langa Iasi – GALERIE FOTO, VIDEO

Circ, filme bune si icre negre

Mentiuni despre faimoasa sala de cinema ne sunt oferite si de regretatul Ion Mitican. Acesta descrie intreaga zona din Piata Unirii de altadata. „Aproape de Strada de Sus, numita în zilele noastre Bulevardul Independentei, lânga cinematograful Sidoli existând vechiul hotel Rusia, avea si acesta restaurant cu icre negre, meniuri specifice si pivo cernoe adica bere neagra, ruseasca, gustata pe întrecute de functionarii consulatului Rusiei de peste drum si musafirii autohtoni, chiar si atunci când se aducea din zacatorile Pacurarilor. Mai jos, in Piata Unirii, era si hotelul Europa, iar la parter restaurant. Lânga Europa îsi facuse loc beraria Elysée, ce a ajuns mai apoi a reprezentantei firmei bucurestene Luther careia arhitectul milanez Scolari îi amenajase un palat al berii (1913), gazetele tinându-i isonul: Orice gând rau, mon cher, / Trece doar cu o bere Luther”, scrie Mitican.

Citeste si: Smecherii Iasului isi dadeau intalnire aici! Primarul are un plan incredibil – FOTO




Comentarii
Adauga un comentariu