Eveniment-Social

Scandal pe candidatura Bucurestiului la titlul de capitala culturala europeana

Publicat: 02 mart. 2014
1

Anuntul autoritatilor din Bucuresti pentru inscrierea orasului la titlul de capitala culturala europeana a starnit nemultumirea iesenilor. Unul dintre europarlamentarii PSD, social-democratul Catalin Ivan, a anuntat ca va milita pentru ca Bucurestiul sa nu fie trecut pe lista candidatilor la titlul de capitala culturala europeana pentru anul 2021.

„Printre proiectele asumate se numara si acela ca Iasul sa obtina titlul de capitala culturala europeana. Am lucrat la noul regulament si pot spune ca evaluarea va fi una europeana. Eu voi fi total impotriva ca Bucurestiul sa-si depuna candidatura pentru a obtine acest titlu. Nu luptam cu aceleasi arme. Investitiile in cultura au fost facute cu precadere in Bucuresti si voi face demersurile necesare pentru ca orasul sa nu intre in competitie. Deocamdata, candidatura e la nivel de intentie. Sper ca primarul Sorin Oprescu sa inteleaga ca face un mare deserviciu Romaniei”, a precizat Catalin Ivan. Acesta a precizat si ca in ciuda rupturii de la centru, alianta USL va functiona in continuare la Iasi.

„Dau sanse foarte mari continuarii USL la Iasi. L-am sustinut pe Cristian Adomnitei la CJ cu proiecte asumate si de noi. Lucram impreuna si este in interesul nostru sa le ducem la indeplinire pe toate. Contre nu au cum sa nu fie. Cu cat ne apropiem de alegerile din 2016, va creste tensiunea. Oricum, PSD va avea candidat propriu la presedintia Consiliului Judetean Iasi”, a mai spus europarlamentarul PSD.




Adauga un comentariu