Sport

SCANDAL la Petrolul! Clubul ofera jucatorilor 60 la suta din salariile restante

Publicat: 26 mai 2015
1

Conducerea Petrolului le-a propus jucatorilor sa fie trecuti la categoria creditorilor salariati cu 60 la suta din sumele restante, dar cei carora li s-a reziliat unilateral contractele au refuzat.

„Am primit o adresa din partea conducerii Petrolului sa discutam cu jucatorii si sa le prezentam propunerea de a fi trecuti în tabelul de creante la categoria creditorilor chirografari, cu un procent de 60 de la suta din sumele restante. Noi am discutat cu ei, dar majoritatea celor carora li s-au reziliat unilateral contractele nu accepta”, a declarat presedintele AFAN, Emilian Hulubei. În acest moment fostii si actualii jucatori ai gruparii Petrolul Ploiesti sunt trecuti în tabelul preliminar de creante al societatii aflate în insolventa la capitolul creditorilor chirografari, care de obicei nu îsi recupereaza prejudiciul, dar AFAN a contestat decizia. „Ei sunt în acest moment înscrisi în categoria creditorilor chirografari, dar am facut contestatie si ne asteptam ca si în celelalte cazuri sa avem câstig de cauza si jucatorii sa fie trecuti la salariati. La controalele ANAF contractele civile ale fotbalistilor au fost recalificate din punct de vedere fiscal drept contracte de munca”, a mai spus presedintele sindicatului fotbalistilor.

FC Petrolul are datorii de aproximativ 8,1 milioane de euro (35.728.250 lei) catre 75 de creditori înscrisi la masa credala, cea mai mare suma fiind catre Administratia Judeteana a Finantelor Publice Prahova, peste doua milioane de lei. Conform tabelului preliminar al creantelor societatii aflate în insolventa, salariatii clubului au de recuperat aproximativ 316.000 de lei. Toti jucatorii si fosti jucatori înscrisi la masa credala au fost trecuti în tabelul preliminar de creante la categoria creditorilor chirografari.

Fostul atacant Adrian Mutu s-a înscris la masa credala cu suma de 309.000 lei, la aceeasi categorie, chirografara, aflându-se si jucatorii Peterson Pecanha (234.399 de lei), Haubert Guilherme (22.517 lei), Ovidiu Hoban (110.357 de lei), Sony Alcenat (112.564 lei), Mircea Bornescu (160.680 de lei), Abel Camara (147.879 de lei), Pablo de Lucas (161.121 de lei), Andrei Peteleu (176.130 de lei), Geraldo Alves (152.734 de lei) si Toto Tamuz (419.358 de lei).

Tribunalul Prahova a admis la 6 februarie cererea societatii care administreaza clubul Petrolul Ploiesti de deschidere a procedurii generale a insolventei.




Adauga un comentariu