Eveniment-Social

Sarbatorile Iasului sunt blocate de vremea rea. Mai multe concerte au fost reprogramate

Publicat: 11 oct. 2016
1

Mai multe concerte din aceasta perioada, organizate in cadrul Sarbatorilor Iasului, au fost reprogramate. Reprezentantii municipalitatii iesene au aratat, ca intrucât Iasul se afla sub incidenta codului portocaliu de precipitatii puternice si intensificari sustinute ale vântului, concertele programate în cartiere pentru ziua de astazi vor fi reprogramate pentru zilele de vineri si sâmbata, respectiv 14 si 15 octombrie.

„Astfel, vineri, 14 octombrie, de la ora 17:00, în zona Oancea – Tatarasi va avea loc un concert sustinut de Fanfara 10 Prajini, Aurel Neamtu si Ansamblul Doina Iasului, ansamblu compus din Constantin Bahrin, Nina Cuciuc, Cristinel Iordachioaia, Beatrice Duca, Stefan Deaconita, Claudia Martinica, precum si suita de dansuri Hora Moldovei. Tot vineri, de la ora 16:00, în zona Mimoza – Pacurari va fi organizat un spectacol de muzica militara, la care vor participa ansamblul coral Floralia, Veronica Dumnean si Daniela Cudalb, ambele din Republica Moldova, precum si Ansamblul Doina Iasului”, au aratat reprezentantii Primariei municipiului Iasi.

In schimb, sambata, 15 octombrie, de la ora 15:00, pe Esplanada Nicolina, in sensul drept spre CUG, va avea loc un concert de muzica militara sustinut de ansamblul „Doina Iasului” si Teodor Ungureanu din Republica Moldova. Tot din cauza vremii neprielnice, spectacolul „Gheorghe Zamfir Simfonic”, programat pentru astazi, in aer liber, se va derula la ora 19:00, în Sala „Radu Beligan” a Ateneului din Iasi. Vor cânta Gheorghe Zamfir, Francesco Napoli, soprana Irina Baiant si Orchestra Simfonica „Zamfir ’50”, dirijata de Daniel Jinga.




Adauga un comentariu