Eveniment-Social

RUSINOS! Primul hot din tara la BAC, elev la Colegiul National Emil Racovita

Publicat: 12 iun. 2013
1

Pata neagra pentru invatamantul iesean. Se pare ca singurul candidat din tara care a incercat sa copieze la prima proba a examenului de bacalaureat 2013 (test unde nu exista picati – n.r.) este din Iasi, tocmai de la reputatul colegiu iesean Emil Racovita. „Astazi (11 iunie 2013 – n.r.), un candidat a fost eliminat din examen, la Colegiul National Emil Racovita. Acesta nu a respectat regulamentul si a intrat in sala de examen cu telefonul mobil, incercand sa-l foloseasca in timpul evaluarii. Recomandam candidatilor sa acorde atentie deosebita modului in care abordeaza examenul de bacalaureat, sa respecte cu strictete prevederile in vigoare si sa nu isi asume niciun risc”, a precizat prof. Sabina Manea, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ).

De precizat ca, pana la inchiderea editiei, dupa finalizarea primei probe la bac in judetul Iasi, nu s-au mai constatat elemente grave legate de buna derulare a concursului. Din totalul celor 4.800 de candidati care s-au inscris la proba orala de limba româna, doar cateva zeci au lipsit. Rezultatele vor fi afisate în fiecare unitate de învatamânt, pe masura ce se finalizeaza evaluarea candidatilor. A doua proba, cea pentru evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala în Limba materna, se va derula in perioada 12 – 14 iunie, iar cea de evaluare a competentelor digitale, va avea loc între 17 si 21 iunie, in timp ce testarea competentelor lingvistice într-o limba de circulatie internationala, între 25 si 28 iunie.




Comentarii
  • Nu cred ca acest elev a avut intentia de a folosi telefonul pentru a copia , pur si simplu a fost o scapare a lui, la Colegiul Racovita Iasi sunt niste copii atat de bine pregatiti incat nu cred ca ar fi necesar sa recurga la asa ceva si nici nu ar fi avut ce copia la proba orala.
    Va rog nu mai aruncati cu pietre. Nu il cunosc personal pe acest elev in schimb stiu cat de mult invata acesti copii acolo, cat efort depun la fiecare materie, cate proiecte, cata munca au depus in cei 4 ani de liceu.

    • asa ceva nu exista in romania! ies someri cu diploma pe banda rulanta de peste tot! care habar n-au sa faca nimic util!!!

    • nu mai fi tu asa sigura ca se rup toti cu invatatul.as putea sa iti prezint cativa tragatori de elita in ale skunkului si ale mariei plus cateva „colege” ce au centura neagra in oral…asa ca vezi de trebusoara ta acolo

    • O fi si Racovita asta un fel de MIT sau Harvard =))

      Sunt sigur ca jumate din elevii de la Racovita sunt „fata/baiatu lu tata”

    • „necunoscuta” presupun ca esti ori o absolventa ori un cadru didactic al Colegiului Racovita. Regulule-s reguli;) ai gresit esti taxat 😉 cam asa merge treaba. Parerea mea este ce exagerezi axaltand colegiul Racovita…”copii care invata”… presupun ca parintii lor nu fac parte din clasa mijlocie 😉

      • Ba da. Parintii multor copii fac parte din clasa mijlocie. Eu fiind unul din ei. Sunt eleva a acestui liceu si elevul nu „incerca sa copie” ci pr si simplu i-a sunat telefonul in timpul probei. CN Emil Racovita chiar e u liceu bun si chiar se invata aici. Cu foarte foarte mici exceptii(cand mama si tata are bani). Nu mai comentati fara a macar s stitit cum se desfasoara o ora normala aici.

  • La acea „institutie” ori nu mai dormi ca sa tii pasu cu invatatu, ori dau parintii fonduri pentru mobilier nou sau mai stiu eu ce! Am trecut pe acolo si decat asa, mai bine o forma de invatamant!

    Nu ma mira ca sunt asemenea specimene si acolo, mai ales ca poate este un caz izolat care a scapat in presa, restul se musamalizeaza.

    Repet: nu doresc nimanui sa ajunga la CN Emil Racovita!!!!

    • Nu doresti nimanui sa ajunga la CNER? Normal..sa ajunga la industrialul pe care l-ai frecventat tu,asta in cazul in care ai trecut prin liceu..

    • Nu puiule, nu exista asemenea „specimene” aici, articolul e o gluma proasta. Cat despre tine, daca intr-adevar ai fost elev aici, atunci sa stii ne faci de rusine mai tare decat articolul acesta mincinos. Nu, nu dau parintii fonduri pentru mobilier.Si da, inca mai dorm noptile. Daca pe tine nu te duce capsorul, nu-i vina noastra. Fugi la economic, ca acolo dormi non stop.

    • Colegiul Racovita e unul din cele mai bune din tara. Daca tu nu ai ajuns la un asemenea colegiu nu trebuie sa iti exprimi frustrarea…fiecare cu nivelul sau de competenta si inteligenta. Te rugam sa te intorci la liceul industrial sau la scoala ta unde siiiigur sunt elevi mult mai bine pregatiti decat la Racovita care este renumit pentru premiile la olimpiade nationale si internationale.

    • Eu am absolvit racovita si daca ar fi sa iau viata de la capat, tot acolo as merge la liceu! Ne-au pregatit profii foarte bine. Am muncit foarte mult, e adevarat, dar au facut oameni din noi. Nu stiu daca elevul in cauza a vrut sau nu sa copie, dar asa cum nu toti medicii uita pansamente in pacienti, nici toti elevii de la racovita nu sunt din cei care copie. Sunt foarte multi copii buni acolo care invata si sunt seriosi!

    • Chestia asta nu poate sa o spuna decat cineva care nu a avut capacitatea sa se mentina la Racovita. Nu ai nevoie sa iti pierzi noptile sau sa dai bani. Trebuie sa ai minte, sa fii descurcaret si sa stii sa inveti cu folos.
      La Racovita elevii stiu sa se distreze, dar si sa invete. Daca cineva nu reuseste acest lucru nu trebuie sa arunce cu noroi in scoala.

    • DA? Atunci siguranta elevul care a pierdut BACul ca l-a sunat sora lui sa-l felicite nu facea parte din categoria celor cu parinti care subventioneaza liceul!

  • Nu cred ca expresia „a incercat sa copieze” si apelativul „hot” sunt justificate din cel putin doua motive: daca vrei sa copiezi nu iti lasi telefonul sa sune ca la fraieri, iar in al doilea rand intre a suna telefonul dintr-o neglijenta si a copia este o mare diferenta. Proba orala nu este o proba la care sa risti atat de mult si mai ales la un elev (despre care nu stiti nimic, daca invata, ce note are, unde urma sa dea la facultate, sa)care nu a fost lipsit de antrenament scolar de la clasa intai si pana in clasa a XIIa (daca stiti exigentele colegiului pe care l-a urmat).
    Stiu ca stirile de genul asta sunt deliciul cititorilor, dar ele trebuie probate inainte de a fi emise.
    Sa banuim si o usoara frustrare si mica bucurie, satisfactie a unui fost absolvent care s-a uitat cu jind peste gard spre absolventii de la colegiile de presigiu ?

  • am copilul acolo elev si nu am dat niciodata bani pentru mobilier sau alte achizitii. Invata foarte bine si e foarte multumit de profesori, conditii, materie, nu are nimic de reprosat, chiar se mira de ce lumea ii priveste ca pe niste copii „fara copilarie” deoarece el este chiar relaxat.

  • daca nu doriti sa ajungeti la Racovita mergeti la Holboca, la orice liceu tehnologic din zona industriala sau la o scoala de cartier, pentru a avea o viata linistita, oricum nu oricine ajunge sa invete acolo, numai copii cei mai buni si cei mai SERIOSI.

  • Normal ca l-au dat afara !! Facea liceul de ras !!

    Toti ceilalti elevi copiau de pe Ipfonuri si el avea un Nockia …

  • Rusinos este faptul ca voi,BZI nu stiti regulile de baza ale gramaticii si sunteti niste inapti in a produce articole total VERIDICE si de buna calitate !

    In „articolul” prezentat este vorba despre un coleg de al meu.A intrat cu telefonul in buzunar pt ca era ultimul dintre elevi si nu a avut cui sa i-l lase.I-a sunat, l-a scos din buzunar si l-a inchis.NU A AVUT NICIO INTENTIE SA COPIEZE.Ce sa copiezi cand subiectele au fost la un nivel mediocru ???
    Directoarea scolii,care, intr-adevar este de o inteligenta suprema,l-a vazut pe camere si mai apoi, l-a scos din sala de examen.

    Nu mai infloriti si nu va mai dati cu parerea aiurea !!!

  • Cretinilor, umflati povestile ca pe baloane. La aceasta sesiune elevii nici nu au fost instruiti, asa cum ar fi trebuit, sa isi lase lucrurile intr-un anumit loc, atata doar ca li s-a indicat o sala de asteptare de care cei care au ajuns tarziu nici nu stiau! Probabil de emotii si-a uitat telefonul, pustiu e destept si chiar nu merita! Mergeti la Dracu in praznic sa faceti liceul daca RACOVITA E DE HOTI, cretinilor

    • Serios, chiar n-au fost instruiti? De o luna si ceva, cam tot ce inseamna presa vorbeste doar de BAC, de camere, de reguli si alte alea. Eu am sustinut BAC-ul acum 2 ani, si din presa am stiut ca n-ai voie cu telefon (bine, stiam asta si din anii trecuti, e greu sa crezi ca taman restrictia asta se va ridica).
      Fara suparare, dar colegul vostru e putin cam prost, chiar daca nu a folosit telefonul cu intentia sa copieze.

  • De opt ani am copilul la acest colegiu si nimeni niciodata nu mi-a cerut bani ptr. mobilier sau altceva. Nu a existat nici macar fondul clasei. Titlul articolului este exagerat, dar Racovita va vinde bine intotdeauna. Chiar trebuie sa ne bucuram pentru necazul unui copil care nici macar nu a incercat sa copieze? Domnule Valentin Hutanu,aveti copii? Multa bafta tuturor elevilor de la Colegiul Emil Racovita!

    • Hai mai las-o ca de-acum e chiar gogonata. Am absolvit si eu tot Racovita acum 7 ani, dar fondul clasei se strangea slava domnului, la asta chiar nu erau probleme. In plus, parintii plini de bani (n-a dus liceul asta lipsa niciodata de asa ceva) faceau donatii consistente. Acum n-as putea spune cat de voluntare erau aceste donatii, sau daca cineva forta mana parintilor pentru ele…

    • Nu ti-a cerut nimeni bani pentru mobilier ca l-am platit noi generatiile care au fost acum 10 ani cand s-a modernizat liceul ca erau banci care scartaiau la orice miscare si erau foarte incomode. Doamne cati bani am mai bagat in modernizarea liceului ca sa il foloseasca cei de dupa. Cat despre fondul clasei hai sa nu vorbim ca si tu regreti ca ai scris asta cand stii cat platesti pe semestru.

  • Chiar sunt curios ce incompetent v-a a angajat ziaristul care a scris acest articol. Din nefericire autorul este MULT PREA PROST pt ca scrie fara sa se documenteze. Vai de capul vostru.

  • Am terminat acest liceu cu succes si stiu cum se gandeste si ce se face acolo, si anume cu mult peste multe din scolile iesene. Asa ca, BZI, cu respect, da-ti foc!
    Cred ca CNER este singurul liceu in care chiar exista corectitudine la examinari si unde o nerespectare chiar formala a regulilor (adica simpla prezenta a telefonului, nu neaparat dovada incontestabila a copierii) este sanctionata. De celelalte scoli nu se aude nimic pentru ca acolo nu exista o supraveghere riguroasa. Deci nu mai mancati excremente, ca nu va faceti publicitate buna, ci din contra.
    Mergeti inainte, racovitisti, si nu o sa va para rau!
    Multa bafta!

      • Chiar si asa, asta nu inseamna sa denigrezi un liceu pentru asta. Din doua motive: 1. E vorba de un singur elev care nu a respectat o regula care, de cele mai multe ori, este trecuta cu vederea si la facultate, si 2. Macar la Racovita chiar se face ceva atunci cand elevii sunt prinsi asupra faptei. Ma indoiesc profund ca la alte licee nu au existat elevi cu telefoanele in buzunar, puse, intr-adevar pe silentios. Nu cred ca a stat nimeni, nicaieri sa controleze acest lucru la sange.

        Eu consider acest lucru un semn bun pentru Racovita, in ciuda aplicarii legii in litera, si nu in spiritul ei. Este semn ca inca se respecta standardele. Si doar pt ca un elev a fost aiurit si si-a uitat telefonul deschis, iar directoarea actuala face uneori exces de zel, asta nu inseamna ca este un liceu prost, asa cum se sugereaza in articol. Asta incercam sa spun.

        • Ehe, si prin 2011 cand au pus in Bucuresti jandarmi care te perchezitionau ca pe stadion urlau toti ca e prea de tot si s-a scos. Acum daca ar fi fost la fel scapa baiatul.

        • semn bun ca i-a sunat telefonul sa i se ureze succes si din cauza asta o sa dea bacul alta data nu?intradevar,daca erai in locul lui cu siguranta apreciai o asemenea corectitudine.

  • Dar oare putin respect pentru cei care citesc ziarul!?
    Domnule Valentin,daca scrieti un articol,incercati sa prezentati conditiile reale in care s-au desfasurat faptele,nu cum ca baiatul ar fi incercat sa copieze,ci ca pur si simplu i-a sunat telefonul!
    Cata incompetenta va mai putea fi observata in jurnalismul romanesc!?
    FITUICA ORDINARA!
    IAR CEL CARE A SCRIS ACEST ARTICOL E UN FRUSTRAT CARE PROBABIL S-A TARAT PE BANCILE UNEI SCOLI CARE NU A FOST IN STARE SA II OFERE NICI MINIMA EDUCATIE,DACA PARINTII NU AU FOST IN STARE SI CARE PROBABIL BACALAUREATUL L-A LUAT ASA CUM SCRIE SI IN ARTICOL(incercand sa nu il pice)!
    VAI DE CAPUL VOSTRU DE JURNALISTI ORDINARI CARE NU STITI DECAT SA PUNETI TITLURI CARE SA ATRAGA CITITORUL SPRE UN CONTINUT NUL DIN PUNCT DE VEDERE AL INFORMATIEI!
    SA VA FIE RUSINE!
    Cu (zero) respect,
    un racovitist.

    • Vai dar ce basini au unii pe ei. Auzi la el, un racovitist :))
      Eu care am termninat liceul Alecsandri ce ar trebui sa fiu? Un alecsandrist?
      Sora-mea a terminat Nationalul…ea ce e? o nationalista?
      :)))

      • Fiecare este ce se simte. Daca te simti alecsandrist, e OK, dar sa stii ca din pacate nu are aceeasi rezonanta ca atunci cand zici racovitist sau negruzzist ! Pe astia ii stie toata lumea !

        • Am terminat CNER, dar cred ca exagerezi; fiecare din primele 5 licee iesene e bun in felul sau. Las-o mai usor cu gandirea de buricul pamantului racovitist ca nu e de viitor.

  • Rusine,BZI si rusine,”domnului” Catalin, „jurnalistul” care s-a „informat” si a „redactat” acest articol!

  • Mai copii, care ati comentat aici, n-ati inteles esenta articolului !!

    Nimeni nu arunca cu noroi in CN Racovita ! Din contra, e laudat pentru vigilenta unui profesor !

    Daca faptele nu sunt asa cum sunt prezentate de ei – sunat telefon involuntar si nu copiat – asta este adevarata discutie !

    Insa orice elev ar trebui sa stie ca nu te duci la un examen cu telefonul deschis ! Buna crestere iti impune asta . Asa ca aviz amatorilor, ,,victime inocente” !!

    • esenta articolului este cea de a-l eticheta pe elev drept „pata neagra”?serios?!!atata timp cat a intrat cu 2 ore inainte de ora la care trebuia sa intre,mi se pare normal sa fie grabit si sa nu realizeze ce trebuie sa faca!nu va mai dati cu parerea atata timp cat nu stiti povestea 100%

  • Nu este nimic adevarat, ar fi bine sa nu mai fabulati atat si sa investati prostii aiurea…
    Valentin HUTANU, mai informeaza-te baiete, esti un esec, scrii numai prostii!;)
    Sa va fie rusine BZI, ar tb sa aveti macar minima dorinta sa faceti ceva de calitate care sa ramana dupa voi!

  • „domnule” Valentin Hutanu, persoana mai josnica si mai penibila ca „dvs” nu am cunoscut, va spun cu toata sinceritatea. De ani buni observ ca prin presa apar sute de articole irelevante numai de dragul de a umple paginile, dar chiar sa inventati povesti si sa patati renumele unui liceu cu fabulatii scornite de voi? Respectivului elev i-a sunat telefonul in timpul probei, nu a incercat sa copieze nimic. Si va rog, domnisorule Valentin, puneti-va putin mintea aceea sclipitoare la contributie si spuneti-mi: Cum se poate copia la aceasta proba? Stiti macar ce presupune? Stiti cum arata proba orala la romana? Daca ati fi avut habar v-ati fi dat si singurel seama ca ipoteza dumitale nu are nici un sens. Dar na, ce poti cere de la un „jurnalist” venit de la coada sapei?

  • Racovita, pe langa elevii de la zi, are si sectia de seral. E destul de probabil ca acel elev sa fie din cei de acolo..ar fi trebuit specificat.

  • „Un legiuitor bun va căuta nu atât să pedepsească infracţiunile, cât să le prevină; el se va strădui mai mult să îmbunătăţească moravurile, decât să aplice pedepse”.

    Montesquieu în „Despre spiritul legilor”

    Oare nu era mai simplu si mai corect sa fie atentionati elevii la intrare in sala sa isi lase telefoanele pe catedra ? Si in aeroport scrie pe toti peretii sa iti inchizi telefonul si cu toate acestea insotitarea de bord iti aminteste acest lucru, inainte de decolare, fara sa o doara gura.

    Un citat si pentru dna directoare:

    „Cel care face un rau are constiinta impacata atata timp cat crede ca nu e rau ceea ce a facut”.
    Montesquieu
    Si tot pentru dna d.: ati auzit de respectarea spiritului legii si nu neaparat de litera ei ? E o intreaga filozofie. Sa va documentati, v-ar fi de folos.

  • cum au spus si altii.de ce mor jurnalistii de foame la noi in tara?de prosti ce sunt…nu se informeaza asupra nici unei stiri.trantesc fraze despre care habar nu au nimic.rusinos este faptul ca sunteti acreditati sa scrieti numai prostii.mai treceti pe la scoala, domnule valentin;)

  • Conform metodologiei de desfasurare a examenuljui, „fiecare absolvent de liceu care are materiale sau obiecte nepermise primeste inainte de a intra in sala de examen o punga/plic in care sa le introduca, impreuna cu o declaratie tip in care se mentioneaza numele, prenumele si obiectele personale care vor fi depozitate si va fi indrumat de catre un membru al echipei de control spre sala de depozitare a obiectelor personale”.
    Cel putin asa scrie pe net. Li s-a explicat acest lucru ? Li s-a pus la dispozitie punga respectiva la intrare in sala ? Si asta se poate verifica pe camera de filmat, nu numai ca a sunat un telefon.

  • Eu am terminat liceul anul trecut. Paznicul care ne chema pe rand din curte ne-a spus ca prima usa pe dreapta e magazia unde ne putem lasa genti si telefoane. Acolo erau doua doamne la care mi-am lasat geanta si telefonul (separat!)si mi-au dat o hartie cu numar. In baza acelei hartii, mi-am recuperat bunurile la iesire.

  • Va spun eu ce s-a intamplat ca sa se lamureasca situatia…din neatentie elevul respectiv a intrat cu telefonul in sala de examen si i-a sunat in timpul examenului…asadar, dragi jurnalisti… nu mai scrieti articole fara sa va interesati si nu puneti in carca unor oameni lucruri pe care acestia nu l-au facut( ma refer la formularea: ‘a incercat sa copieze’)…daca tot vreti sa scrieti articole, ati putea sa scrieti unul despre faptul ca se dau probe ale examenului de bacalaureat la care nu se poate pica…ba mai mult de atat, acestea sunt penibile, avand in vedere ca ti se testeaza aptitudinile de INTELEGERE A UNUI TEXT ( LA CLASA A 12-A!!!!)…vi se pare normal?…mie nu.

  • Vroiati un articol de senzatie? Asta ar fi trebuit sa fie titlul „O mica neglijenta si o directoare dusa cu pluta l-au costat pe un elev examenul de bacalaureat”

  • Consider ca acest „articol” este pur si simplu un act de denigrare la adresa Colegiului National „Emil Racovita”, deoarece nu respecta absolut deloc realitatea. Il putem numi cu indulgenta un pamflet incompetent scris cu dorinta clara de a face rau imaginii unuia dintre cele mai bune licee din tara.

    Elevul respectiv nu a vrut sa copieze, ci a fost o neglijenta, sanctionata cu severitate de catre profesorii supraveghetori ingusti la minte, care a ajuns ca un fapt implinit la directoare.

    Sper ca presa romaneasca poate mai mult decat sa dezinformeze complet publicul.

  • Serios? Primul hot din tara? Ai cautat tu si ai ajuns la concluzia asta? Bravo! Te felicit pentru munca depusa.
    Domnule Valentin, nu cred ca intelegi ce inseamna sa fii cu adevarat jurnalist..inainte de a publica o stire, faci cautari pentru ca informatiile oferite publicului sa fie adevarate. Asa minciuni si tot felul de prostii zic toti. Si titlul..serios? Hot? Cum sa fie numit hot? Stiti macar de ce a fost eliminat din exament?
    Din bun simt, editati acest articol. Atat pentru elev cat si pentru publicul care din articol e prost informat.

  • Trebuie sa existe si posesori de ochelari de cal. Daca toata turma spune ca acolo este un liceu bun… bun poate este, dar nu liceu. Poate intra la spalare de bani eventual

    In ceea ce priveste renumele, pentru cei care intr-adevar au trecut pe acolo nu mai avem ce nume sa denigram, deja stim de fata/baiatu lu mama/tata(din care fac parte si cei care m-au contrazis mai sus)

    In ceea ce priveste liceu economic sau industrial, voi care va exprimati asa habar nu aveti ce e ala sau cum e acolo; sunteti niste intretinuti ai sortii

  • e logic, ca cei de la racovita sa ia apararea liceului si sa-l ridice in slavi, iar cei care nu au tangenta cu acest liceu, sa-l denigreze.
    intradevar sunt si copii care invata pe bune, dar la orice liceu de top din iasi o sa gasesti o mare parte din „copii lu’ tata” care sunt bata, dar au niste note de zici ca-s genii, dar nici unul din ei nu merge la vreo olimpiada sau concurs pentru ca se tin in weekend iar ei sunt obositi dupa ce au venit din cluburi.

    • iar voi astia de la bzi, daca vedeti o masina care loveste un porumbel, faceti din sofer un criminal fara scrupule, cu sange rece, care avea o alcolemie de 900g in aerul expirat, vorbea la telefon si fuma o tigara in timp ce conducea

  • Cretini mai sunteti fratii mei ! Cum sa considerati liceul Emil Racovita pata neagra a invatamantului ? Cine stie ce a fost in capul baiatului acela , dar in niciun caz nu voia sa copieze, mai ales la o proba la care nimeni nu pica. E aberant ! Si doar pentru ca un elev a gresit, trebuie sa aruncati cu pietre in liceu? Pot sa bag mana in foc ca majoritatea celor care au adus comentarii negative la adresa liceului au absolvit un liceu slab,sau poate nici unul, pentru ca cei care gandesc macar un pic, nici nu s-ar implica in asemenea comentarii. Ce pot sa spun? Imi pare rau ca exista asemenea oameni ca voi, GANDITI-VA LA PROPRIA PERSOANA INAINTE SA COMENTATI LA ADRESA ALTORA, PERFECTII LUI PESTE !

    • Desigur, toata vina o are incapabila de directoare! LICEUL RACOVITA din acest punct de vedere este PATA NEAGRA A INVATAMANTULUI ROMANESC!!!
      Ce cauta un asemenea specimen in functie de conducere? Cine a pus-o acolo? Ce cauta printre elevi?
      Si revin cu afirmatia: LICEUL RACOVITA din cauza directoarei, este PATA NEAGRA A INVATAMANTULUI ROMANESC!!!

  • nu inteleg de ce toata lumea s-a aprins in halul asta. mai tipul a fost si este un indolent care sia uitat telefonul deschis in buzunar si a avut ghinionul sa ii sune telefonul in timpul cat era in sala de examen. adica serios cat creier iti trebuie sa crezi ca trebuie sa copiezi la oralul la romana? maine aud ca cineva a incercat sa copieze la un examne de vedere sau la examenul de traseu pt permisul auto.

    • citez: „adica serios cat creier iti trebuie sa crezi ca trebuie sa copiezi la oralul la romana? maine aud ca cineva a incercat sa copieze la un examn de vedere sau la examenul de traseu pt permisul auto.”

      BINE SPUS arch ! PAI PROFESORII DE SALA SI DIRECTORUL LICEULUI SUNT ASA CUM SPUI TU! Cum naiba au ajuns profi la un Liceu de elita? Cine i-a pus in functie la „cat creier pot sa aiba”…

  • va rog sa nu mai mancati rahat daca nu stiti intreaga poveste ! pe baiat il cheama matei si intentia lui nu a fost de a copia. cu 5 minute duap ce a inceput examenul sora lui l-a sunat pentru ca a vrut sa ii ureze succes. astfel, a fost dat afara din sala de examen. sa va fie rusine !

  • Mi se pare jenant acest articol si toate comentariile de mai jos.Sunt elev la acest liceu de mai bine de 7 ani si la anul viitor voi sustine si eu examenul de bacalaureat.Il cunoastem cu totii pe elevul care se afla in aceasta situatie si stim ca nu a avut nici o intentie de a copia sau a utiliza telefonu.A fost o scapare din cauza emotiilor si nu a realizat.Cei care stiu despre ce este vorba inteleg ca nu se poate copia la aceasta proba cu ajutorul telefonului .Suntem un liceu de prestigiu cu zeci de olimpici anual care nu sunt rasplatiti cum ar trebui,cu elevi care se implica in numeroase proiecte.

    • Majoritatea dintre noi facem parte din clase sociale mijlocii si va asigur ca nimeni nu plateste nimic in afara de fondul scolii care este o suma foarte acceptabila si normala pentru ca este o scoala de stat care trebuie intretinuta.Avem toate conditiile si profesori excelenti.De mai bine de 20 de ani am avut promovabilitate la Bac de 100% si ne mandrim cu asta iar un eveniment nefericit cum este acesta de acum nu trebuie sa pateze reputatia liceului nostru.Daca as vorbi in afara subiectului cum au vorbit multi altii mai jos poate nu ar trebui sa fiu luata in considerare insa mi-am petrecut mai bine de 7 ani in atmosfera de la CNER si sunt mandra de liceul meu.

      • Cel mai frumos ar fi ca fiecare sa isi vada de problemele sale si sa se concentreze pe propriile lui examene pentru ca cei care comenteaza atat de urat e clar ca au picat si ei acest examen.In final, vreau sa spun ca este jenant si pentru acest ziar sa pateze numele liceului nostru si sa foloseasca termeni precum”hot” deoarece acest liceu face onoare orasului nostru de mai bine de cateva decenii.
        Cred ca ar trebui mai mult sa ne gandim la propriile noastre esecuri si succese si mai putin sa ii criticam pe ceilalti,pentru ca cei care au terminat o scoala stiu care sunt adevaratele valori care trebuie detinute.Mult succes la BAC tuturor si mai ales colegilor mei de la RACOVITA.

      • Cel mai frumos ar fi ca fiecare sa isi vada de problemele sale si sa se concentreze pe propriile lui examene pentru ca cei care comenteaza atat de urat e clar ca au picat si ei acest examen.In final, vreau sa spun ca este jenant si pentru acest ziar sa pateze numele liceului nostru si sa foloseasca termeni precum”hot” deoarece acest liceu face onoare orasului nostru de mai bine de cateva decenii.
        Cred ca ar trebui mai mult sa ne gandim la propriile noastre esecuri si succese si mai putin sa ii criticam pe ceilalti,pentru ca cei care au terminat o scoala stiu care sunt adevaratele valori care trebuie detinute.Mult succes la BAC tuturor si mai ales colegilor mei de la RACOVITA.

        • Numele liceul il pateaza profesorii vostri incapabili sa rezolve pe loc o problema ce se iveste. La tribunal si un criminal este interogat si i se face o judecata dreapta. Numele liceului vostru este patat de prostia, rautatea si subiectivitatea profesorilor si a directoarei voastre! Jalnic invatamantul nostru, cand vor fi roboti de profesori va fi mult mai bine !!!

  • Fie ca va vine sa credeti sau nu, la Racovita chiar se invata, iar lucrul acesta se reflecta an de an in rezultatele de la olimpiadele, cel putin, nationale. Sunt eleva a acestei scoli in prezent, iar datorita faptului ca am trecut si prin alte licee, pot face comparatii pertinente. Se invata la modul cel mai serios, mai ales pentru bacalaureat. Pe langa faptul ca oricine stie ca la examenul oral nu se poate pica, nimeni din Raco nu ar risca atat de mult pentru o proba asa usoara. Articolul se bazeaza pe informatii eronate si nu prezinta adevarul. In acest caz, cea mai buna varianta ar fi sa nu se mai faca presupuneri in necunostinta de cauza, mai ales de cei din afara colegiului, care „stiu cum merg treburile” aici.

  • RUSINOS pentru voi ca faceti breasla ziaristilor de ras cu neadevarul ce-l afisati peste tot!
    RUSINOS PENTRU CADRELE DIDACTICE RESPONSABILE SI DIRECTORUL DE LA LICEUL RACOVITA PENTRU TOT NEADEVARUL SI TAVALUGUL CREAT pe seama unei nefericite greseli!
    Sunteti INCAPABILI, INUMANI !!!
    CE CAUTATI ACOLO ??????
    Rusinos pentru cadrele didactice de la Racovita si in special pentru Dna director de la Racovita ca nu au fost capabili sa rezolve o mica greseala a unui candidat la BAC. Elevul din greseala a intrat cu mobilul la in buzunar plin de emotii, a facut subiectele dar dintr-o nefericire a sunat sora-sa sa-i ureze succes. El a intrerupt apelul si de aici tot tavalugul !

  • Sa raspunda si profesorii de sala si directorul care nu au atentionat copii cand au intrat in clasa sa lase mobilele afara sau sa le inchida! Sa fie demisi! baiatul in cauza a uitat poate fiind plin de emotii si stresat, DAR PROFESORII DE CE NU SI_AU FACUT DATORIA? V-ati jucat cu soarta unui copil care a invatat pentru acest examen! SA fie DEMISI, DEMISI, DEMISI, DEMISI, DEMISI, DEMISI, DEMISI !!!

  • daaa…deci chiar am aj o tara de rahat…unu la mana ca elevul ca a fost prins k tlf a fost saltat de pe holul liceului cu o h mai devreme si dus in sala de „judecata”….2 a fost dat afara prin simplu fapt ca ia sunat tlf al 2 lea fara sa le foloseasca…pt ca avea 2…asa ca astea de la stiri care umflati gogosi sunteti niste papagali…si apoi dak sistemul nostru de rahat ar fii de atat de corect pe cat se pare…probabil era eliminat si de la proba scrisa…dar st in romania…o tara plina de k..t,,, a si inca cv pt domni din fruntea invatamantului, puneti si voi niste probe la bac de tot rahatu…pai km unu care are profil tehnologic sa aiba aceleasi sanse la fac ca unu de la mate info…e cea mai mare dobitocenie pe care poti sa o faci..si asta pt ca niste dob…. ne conduc

Adauga un comentariu