Sport

Rudel Obreja si Leonard Doroftei s-au DUELAT DUR in timpul audierilor

Publicat: 20 oct. 2016
1
Rudel Obreja si Leonard Doroftei au fost, miercuri, protagonistii unui duel aprig. Cei doi fosti presedinti ai Federatiei Romane de Box au avut un schimb de replici taioase in timpul audierii lui Doroftei ca martor in legatura cu acuzatiile aduse Elenei Udrea in DOSARUL GALA BUTE.
Surpriza s-a produs de dimineata, cand Leonard Doroftei a fost adus cu mandat la termenul de miercuri, dupa ce instanta l-a citat, dar fostul sportiv nu s-a prezentat. Doroftei era presedintele Federatiei Romane de Box la data la care firmele lui Rudel Obreja se ocupau de organizarea Galei Bute. Fostul sportiv a inceput prin a relata instantei ca, in 2011, nici FRB nu putea organiza o gala de box, ci elibera doar licente in acest sens. „Nu putea sa fie organizator al unei gale in care sa boxeze Bute. Nu stiu in ce calitate a organizat Rudel Obreja Gala Campion pentru Romania”, a declarat Doroftei.
Fostul campion mondial a relatat ca veniturile FRB se constituiau in proportie de 90% finantare de la Ministerul Tineretului si Sportului si 10% din sponsorizari. El a infirmat sumele vehiculate in rechizitoriu care ar fi fost primite de FRB cu titlul de sponsorizari, respectiv 400.000 de euro, aratand ca pe parcursul unui an aceste sume sunt cuprinse intre 2.000 si 10.000 de euro. Mai mult, Doroftei a declarat ca unele societati care au sponsorizat FRB au solicitat apoi restituirea banilor, moment in care a avut loc urmatorul schimb de replici:
„Leonard Doroftei: Rudel Obreja avea sa ne dea 9.000 de lei care s-au transformat in 90.000 de lei
Rudel Obreja: Invers, prietene!
Leonard Doroftei: El spune ca noi aveam sa ii dam lui… Eu cunosc doar faptul ca cel care organizeaza gala trebuie sa plateasca licente pentru sportivi. Ce face, cum face…”, au spus cei doi in timpul audierilor.



Adauga un comentariu