Magazin

Romania, pe locul doi la accidente de munca in UE

Publicat: 17 nov. 2014
1
Romania se afla pe locul doi in Uniunea Europeana in ceea ce priveste accidentele de munca, cu 3,8 accidente mortale la 100.000 de angajati, conform Statisticii Europene privind accidentele (ESAW), arata un comunicat remis, luni, redactiei.
Cea mai mare incidenta a accidentelor mortale la locul la munca a fost inregistrata in Portugalia: 4.3 decese la 100.000 persoane angajate, in timp ce, dupa Romania, pe locul trei, s-a aflat Letonia, cu 3.6 decese la 100.000 de angajati.
Pe de alta parte, Romania are putine accidente grave la locul de munca: sub 100 de accidente serioase la 100.000 angajati.

Citeste si: Grav accident de munca la o scoala din Iasi. Un muncitor a cazut de pe o schela – UPDATE

Totodata, studiul ESAW arata ca barbatii au de 4,9 ori mai multe sanse sa aiba un accident la munca decat femeile.
67,8% dintre accidentele mortale petrecute in timpul orelor de munca si 48,5% dintre accidentele grave din UE au avut loc in constructii, industrie, transport si depozitare, agricultura, silvicultura si pescuit.
23,1% dintre accidentele fatale la locul de munca in UE in 2011 au avut loc in domeniul constructiilor, in timp ce sectorul industrial detinea urmatoarea pondere in clasament – 16,5%.
In total, 2,7 milioane de accidente grave si 3.700 de accidente fatale s-au produs in UE, in 2011.
Sursa: romanialibera.ro 



Adauga un comentariu