Magazin

Revolutionar! A fost inventat carosabilul care se dezgheata singur

Publicat: 22 dec. 2015
1
Daca va deplasati in locuri in care temperatura scade sub pragul de inghet in mod regulat, cu siguranta cunoasteti totul despre pericolul iminent ce va paste de drumurile de gheata. Intr-un efort de a facilita deplasarea autoturismelor pe timp de iarna, oamenii de stiinta din Turcia au inceput sa lucreze la realizarea unui nou material de carosabil care s-ar putea dezgheta singur.
Echipa de la Universitatea Koç a dezvoltat un material compus din sare de potasiu, amestecat cu diverse substante chimice capabile sa produca fenomenul de dezghetare si au adaugat amestecul in bitum – o componenta majora a asfaltului, relateaza Science Alert. Atunci cand a fost testat in laborator, s-a inregistrat o intarziere semnificativa in formarea ghetii, in comparatie cu o suprafata de drum normala, in timp ce bitum-ul si-a pastrat proprietatile de baza, se arata in raportul cercetatorilor.
Potrivit American Chemical Society, noul tip de carosabil a fost capabil sa elibereze proprietati apropiate de cele ale sarii pe o perioada de doua luni, dar efectele ar putea dura chiar mai mult atunci cand este utilizat pe drumurile reale. „Sarea poate fi usor indepartata prin ploaie sau de catre rotile automobilelor si necesita utilizarea frecventa pe drumuri”, noteaza echipa. „Dincolo de acest considerent economic, agentii anti-inghet disponibili acum pe piata deterioreaza proprietatile mecanice ale asfaltului si au un impact negativ asupra organismelor vii si a mediului atunci cand sunt utilizate in cantitati mari”, au concluzionat cercetatorii.  Studiul a fost publicat in Chimie Industriala & Engineering Research.



Adauga un comentariu