Magazin

Rapper faimos, arestat pentru agresiune

Publicat: 06 aug. 2015
1
Rapperul Busta Rhymes a fost arestat la New York, in urma unei altercatii cu un angajat al unei sali de fitness, in timpul careia l-a lovit pe acesta in partea din spate a capului cu o cutie de suc din pudra proteica, informeaza contactmusic.com. Artistul, in varsta de 43 de ani, se afla in prezent in arest, la New York, dupa o altercatie pe care a avut-o cu un angajat al salii de fitness Steel Gym din cartierul newyorkez Chelsea, miercuri seara. Potrivit presei americane, rapperul l-ar fi lovit pe acel angajat in partea din spate a capului cu o cutie de Muscle Milk, o bautura obtinuta din pudra proteica.
Nu se stie daca ranile suferite de angajatul salii de fitness sunt grave sau usoare, insa artistul a fost arestat la scurt timp dupa aceea pentru agresiune. Avocatii rapperului Busta Rhymes – al carui nume real este Trevor Tahiem Smith Jr. – spun ca acesta nu a comis nicio infractiune, considerand ca acuzatiile formulate pe numele clientului lor reprezinta „o multime de prostii”.



Adauga un comentariu