PSD cere companiei Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) sa faca publica lista politicienilor care au beneficiat de avantaje in schimbul sustinerii proiectului de la Rosia Montana, a declarat, astazi, intr-o conferinta de presa, purtatorul de cuvant al PSD, Catalin Ivan, citat de Mediafax.
Catalin Ivan a declarat, la Cluj, ca PSD nu are nimic de ascuns pentru ca nu a avut niciodata vreo relatie cu RMGC.
„Au existat suspiciuni legate de finantarea diferitilor politicieni de catre RMGC. Cerem deschis companiei RMGC sa faca publica lista cu cei care au beneficiat de avantaje – excursii, finantari, sau oricui altcineva o are. Sa o faca publica aceasta lista, pentru ca noi nu avem nimic de ascuns si nu am avut nicio relatie cu cei de la RMGC. Ma refer la oameni politici, cu putere de decizie, care au puterea sa influenteze intr-o directia sau alta”, a spus Ivan.
Acesta a subliniat ca PSD ii incurajeaza pe parlamentarii partidului sa mearga in colegiile din care fac parte si sa discute cu alegatorii care i-au trimis in Parlament pe tema proiectului de la Rosia Montana, inainte de a lua o decizie privind votul din Parlament.
„Vom avea o dezbatere in Parlament dupa ce vom auzi parerile expertilor, specialistilor, consideram ca asa e responsabil, sa analizezi proiectul si din punct de vedere al oportunitatii. PSD nu se pronunta inca, nu exista nicio directiva catre parlamentari, fiecare va discerne, va analiza, sa mearga in colegiile parlamentare sa discute, sa le expuna si sa vina cu un punct de vedere al celor care i-au trimis in Parlament. Ii incurajam sa faca acest lucru”, a mentionat Catalin Ivan.
Si compania se va conforma si va publica repede lista politicienilor care au luat spaga ! Realizez pe zi ce trece ca astia chiar ne cred tampiti,Partea proasta este ca s-ar putea sa aiba dreptate…..