Eveniment-Social

Proiectul care are ca scop aducerea a 100.000 de basarabeni in Romania a fost prezentat la Iasi – FOTO, VIDEO

Publicat: 19 feb. 2016
1

Vineri, 19 februarie 2016, in Sala Gaudeamus a Casei de Cultura a Studentilor (CCS) Iasi a avut loc prima editiei a Galei Unionistilor. In cadrul acestei gale au fot decernate premii celor care au avut un rol determinant in apropierea romanilor de pe cele doua maluri ale Prutului. In cadrul manifestarii a fost prezentat cel mai amplu proiect al Platformei Unioniste, care are ca scop aducerea a 100.000 de basarabeni in Romania, sub numele „Cunoaste-ti Tara„.

„Incercam sa recompensam moral pe cei care s-au implicat activ din Republica Moldova pentru unire, sa vada sustinerea noastra, sa vada ca Romania este alaturi de ei. Unionisti avem de-o parte si de alta a Prutului si pe cei din Romania putem sa-i vedem dincolo de declaratii si prin fapte. O parte din ei i-am vazut pe parcursul anului 2014 si am decis ca e cazul sa-i premiem. Vrem sa facem acest proiect la Iasi in fiecare an, pentru ca Iasul este capitala Moldovei istorice si poate uni cele doua Romanii, de aici si de peste Prut”, a transmis George Simion, presedintele executiv al Platformei Unioniste Actiunea 2012.

Invitat special la eveniment, primarul Iasului, Mihai Chirica, spune ca „Basarabia este Romania si este parte a acestui popor, prin urmare sa amintim de fiecare data ca Basarabia face parte din trupul mama a acestei tari. Prin urmare, este nevoie sa ne regasim de fiecare data cu toata energia noastra in orice actiune care tinde si vrea sa aduca inapoi ceea ce este pentru romani o parte din trupul sau”.
Atmosfera de la eveniment a fost intretinuta de un program artistic cu tineri artisti de la Podul de Flori 2015, membri ai Palatul Copiilor, ai Casei de Cultura a Studentilor din Iasi si cu muzica artistilor Ion Paladi si Angela Ciochina.

Click aici pentru a vedea imagini foto, video.




Comentarii
Adauga un comentariu