Eveniment-Social

Proiect inedit de impadurire! In judetul Iasi se vor planta 7 hectare de puieti

Publicat: 02 aug. 2015
1

@ Iasul este printre cele 30 de judete in care se vor planta puieti @ Scopul proiectului este de a preveni alunecarile de teren @ Cei care doresc sa ajute la plantarea copacilor pot deveni voluntari 

In 30 de judete din Romania se vor planta in luna octombrie copaci pe cate 7 hectare. Acesta este proiectul demarat de Asociatia EccoAssist din Bucuresti, in parteneriat cu asociatii din fiecare judet. Prin acest proiect se doreste impadurirea cu 1.000.000 de copaci pe terenuri cu probleme din afara localitatilor (terenuri agricole degradate, cu risc de alunecare, supuse fenomenului desertificarii) sau pe terenuri din interiorul oraselor unde este necesara prezenta a cel putin un arbore. Ulterior, copacii vor fi ingrijiti pe o perioada de mai multi ani, pana ce se atinge maturitatea plantatiei sau a copacului plantat individual. In judetul Iasi, plantarea va avea loc la Baltati, insa este in discutie si o suprafata de teren la Letcani.

„In colaborare cu Primaria Baltati, pentru ca au acceptat sa se implice in proiect, vom planta arborii pe o suprafata de teren ce a fost inregistrata, insa suntem in discutii si cu Primaria Letcani. Daca se va putea, va fi o plantare in paralel in ambele localitati. Suprafetele de teren degradat pe care vom planta arborii vor intra la teren cu padure, in Fondul Forestier National„, a declarat Livia Bibire, presedintele Asociatiei TERIS din Iasi, partener in cadrul proiectului.

Voluntarii nu se dau inapoi de la munca

In fiecare proiect demarat de catre aceste asociatii au fost in jur de 250 – 300 de voluntari, astfel incat organizatorii spera sa nu fie probleme in toamna, cand are loc plantarea copacilor. Partenerul important al proiectului este Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor, care prin intermediul Regiei Nationale a Padurilor – ROMSILVA va furniza gratuit puietii si asistenta de specialitate pe plantatiile pe care voluntarii se vor implica.

„Puietii ii vom primi de la Directia Silvica Iasi, cu ei colaboram, partener fiind Ministerul Mediului. Va fi in regula si pentru ei deoarece doresc sa creasca numarul de hectare impadurite din tara. Un alt scop al acestui proiect este si intrarea in Cartea Recordurilor cu numarul de puieti plantati in toata tara”, a mai declarat presedintele Asociatiei TERIS. Dupa o perioada in care arborii vor creste, voluntarii vor trebui sa-i ingrijeasca. „Vor trebui prasiti, sa aiba aer. Asta la vara, cand vor creste putin si, de asemenea, se va face si numerotarea, sa vedem cati puieti s-au prins, cati s-au uscat, pentru ca trebuie sa replantam sa nu lasam spatii libere”, a continuat Livia.

Partenerii din Iasi ai acestui proiect, pe langa Asociatia TERIS, sunt si Institutia Prefectului judetului Iasi, Directia Silvica Iasi si Penitenciarul Iasi. Puietii plantati pe terenurile degradate inregistrate vor fi gladita, salcioara si mojdrean, puieti specifici pentru teren degradat, pentru a putea impiedica alunecarile de teren.

Echipa de voluntari „Plantam fapte bune in Romania” cauta voluntari pentru a duce la bun sfarsit acest proiect. Acestia vor fi distribuiti in felul urmator: cate un coordonator pe judet, patru coordonatori regionali, cate un coordonator de voluntari pe judet, sefi de parcele in ziua de plantare, trei fundraiseri din Bucuresti, doi comunicatori din Bucuresti si un administrator pe platforma online. Cine doreste sa ia parte la acest proiect poate trimite CV-ul si o scurta motivatie pana la data de 27 august pe adresa: [email protected].




Adauga un comentariu