• Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a semnat contractul cu firma Dorian pentru evaluarea Antibiotice SA, in vederea lansarii la privatizare a firmei iesene de antibiotice • Investitiile din ultimii ani si cotatiile bune de pe piata bursiera impun Antibiotice SA Iasi ca fiind cea mai mare privatizare din ultimii ani de la Iasi, comparabila de unii specialisti cu privatizarea BCR, ca importanta regionala a fabricii iesene de medicamente
Anuntul de privatizare a SC Antibiotice SA Iasi va aparea la sfarsitul lunii viitoare, dupa ce firma desemnata de AVAS va finaliza raportul de evaluare a activelor Antibiotice SA Iasi. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a semnat contractul cu firma Dorian pentru evaluarea Antibiotice SA, in vederea lansarii la privatizare a firmei iesene de antibiotice. Compania de evaluare Darian SRL a fost desemnata castigatoarea licitatiei organizate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) pentru evaluarea societatii Antibiotice SA Iasi in cadrul procesului de privatizare. „In evaluarea ofertelor depuse, ponderea proiectului tehnic a fost de 65 la suta, in timp ce pretul cerut pentru realizarea evaluarii a cantarit 35 la suta. Oferta inaintata de compania Darian a fost cotata cu 96,9 de puncte din 100 posibile, ceilalti doi participanti la licitatie obtinand 82,7, respectiv 76,8 de puncte”, a precizat directorul general al companiei Darian, Adrian Crivii, la momentul castigarii licitatiei de saptamana trecuta. La licitatie au participat, in prima faza, opt companii de evaluare, trei dintre acestea fiind selectate in urma cu doua zile ca finaliste pentru evaluarea activelor companiei producatoare de medicamente. Aceasta este a treia licitatie organizata de AVAS pentru desemnarea evaluatorului activelor Antibiotice SA Iasi. Contractul dintre AVAS si compania de evaluare Darian va fi semnat dupa expirarea termenului de cinci zile de depunere a eventualelor contestatii si dupa solutionarea acestora. Procesul propriu-zis de privatizare a societatii Antibiotice Iasi va fi demarat dupa finalizarea evaluarii. Statul detine 53,017 la suta din actiunile firmei iesene, capitalul social actual depasind 454 miliarde lei (25 milioane RON). Lansarea la privatizare va fi facuta dupa ce, in urma cu putin timp, AVAS a hotarat sa investeasca toti banii pe care i-a obtinut din dividendele aferente anului 2005.
Planuri
Principalul proiect al SC Antibiotice SA Iasi din acest an este investitia in linia de fabricare de cefalosporine injectabile, investitie care costa 3,5 milioane Euro si care va fi finalizata in doi ani de zile. Astfel, investitiile pentru anul in curs sunt orientate spre modernizarea sectiei de produse injectabile, in special pentru productia de cefalosporine injectabile si punerea in functiune a unei statii de epurare a apelor uzate si a unui incinerator de deseuri. Planul conducerii SC Antibiotice SA este realizarea unei cifre de afaceri de 130 milioane Euro peste patru ani de zile. Investitiile din ultimii ani si cotatiile bune de la bursa impun Antibiotice SA Iasi ca fiind cea mai mare privatizare din ultimii ani de la Iasi, comparabila de unii specialisti cu privatizarea BCR, ca importanta regionala a fabricii iesene de medicamente.