Actualitate

Povesti de groaza dintr-un bloc fantoma. Un angajat de la Medicina Legala a patit-o!

Publicat: 01 iun. 2015
1

@ Facturile au ajuns sa depaseasca 500 de euro pe luna intr-o garsoniera @ Locatarii se plang ca facturile umflate sunt o problema care persista de ani de zile @ Un locatar spune ca a fost pus sa plateasca 10.000 de kW intr-o luna: „Nici cu aparatul de sudura in priza nu consumam atat”

Un nou bloc fantoma sta sa apara in mijlocul orasului. Zeci de locatari ai unui imobil stau mai mult fara utilitati, acestea fiind intrerupte constant. Administratorii si reprezentantii firmelor de utilitati spun ca masurile de debransare se iau din cauza acumularii unor datorii de sute de milioane. Locatarii, pe de alta parte, spun ca sunt terorizati din momentul in care administrarea imobilului a intrat pe mana Termo-Service. Cei circa 70 de locatari ai blocului de la nr. 79 de pe bulevardul Tudor Vladimirescu ajung constant sa care apa cu bidoanele pentru baut sau pentru igiena. Unul dintre acestia, Daniel Enea, chirias de un deceniu jumatate in imobil, spune ca a ajuns sa fie terorizat de administratori si de facturile primite de la Termo-Service.

„Eu sunt chirias de 15 ani acolo, dar de cand a venit Termo-Service ne omoara. Locatarii de aici au primit garsonierele ca locuinte de serviciu, toti lucrand in domeniul sanitar – eu de exemplu la Institutul de Medicina Legala. Directia de Sanatate Publica imi opreste 400 de lei lunar din salariu, 30 de lei pe chirie si 370 de lei pe utilitati. Asta pe de o parte, ca pe alta vine si incaseaza si Termo-Service. Eu cred ca nu-si impart banii intre ei si ne jecmanesc pe noi. Mie mi-au taiat apa si curentul de o saptamana”, spune Daniel Enea. Acesta a ajuns in situatia de a fi debransat dupa ce i-ar fi venit in ultimele trei luni facturi de 6.400 de lei, la care se adauga 1.200 de lei opriti din salariu, facturile dovedindu-se a fi prea mari pentru a putea fi achitate de catre locatar.

Bloc fantoma cu facturi de regim hotelier

Potrivit spuselor lui Daniel Enea, de o saptamana a ajuns sa stea pe intuneric si fara apa, dupa ce s-a trezit pe cap cu facturi colosale la o camera de 16 mp. Facturile exorbitante nu sunt insa o noutate, Daniel Enea precizand ca in urma cu doi ani a castigat in instanta reducerea datoriilor de la peste 10.000 de lei la doar 1.400 de lei. „Avocatul a cerut sa vina cei de la Termo-Service cu actele justificative pe facturi. Doua termene nu au venit si asa am castigat”, sustine ieseanul. Acesta spune ca din februarie a inceput sa primeasca facturi ca si cum ar sta la hotel. „Intr-o luna mi-a adus facturi de 19 milioane, apoi de 20, apoi de 25 de milioane. Pai, cum sa mai poti achita asemenea aberatii? Eu am contor electric inregistrat de acum cinci ani aproape. In patru ani am avut consum de 39.000 de kW, iar mie mi-a venit consum ca pe un an pe o singura factura. Au venit de la Termo-Service, au debransat apa, tot. O sa ma duc sa-i dau din nou in judecata, nu au cum justifica asemenea facturi”, s-a plans Daniel Enea.

Autoritatile dau din colt in colt

Solutionarea problemelor legate de facturile celor din caminul sanitar se dovedeste a fi destul de dificila. Reprezentantii Directiei de Sanatate Publica, pe de o parte, au precizat ca administratora caminului, singura care putea da detalii, ar fi internata in spital. Autoritatile au insa cunostinta de probleme grave in ceea ce priveste achitarea facturilor curente de catre locatari, fiind invocate chiar si subinchirieri ale unor camere, de aici aparand restantele de sute de milioane ce duc la debransari.

„Noi am avut intrerupta apa acolo, dar dupa ce ni s-a achitat suma de 4.000 de lei si s-au esalonat pe cinci luni restantele de 7.285 lei, am repornit utilitatile. Acolo au fost probleme constante cu datoriile locatarilor, e si un regim aparte de proprietate si administrare”, a declarat Razvan Manolache, ofiter de relatii publice al ApaVital. Daca directorul Ciprian Chirita s-a dovedit imposibil de abordat ieri pentru a detalia situatia din perspectiva societatii, adjunctul acestuia, Marius Bodoga, a precizat ca va analiza situatia. „Sunt pe teren, nu sunt la birou, dar ma voi interesa de situatia de acolo si vom lamuri situatia”, a declarat acesta.




Comentarii
  • Tocmai cei cu musca pe caciula comenteaza , ani de zile nu achita nimic si se trezesc asa „nedumeriti”. La cort cu ei .

  • Sa nu indrazniti sa va adresati serviciului asociatii de proprietari. Atunci sa vedeti umilinta. Nu numai ca va umileste dar va ia si la misto, seful serviciului, om de nadejde al primarului iubaret. Un iresponsabil, in persoana primarului, a adus un super iresponsabil in persoana sefului de serviciu, care se considera buricul pamantului si vorbeste cu cetatenii la msto.

Adauga un comentariu