National

PONTA: Un miliard de euro inseamna suficient pentru dezvoltarea Deltei Dunarii

Publicat: 28 aug. 2015
1
Suma alocata prin instrumentul financiar european Investitii Teritorial Integrate (ITI), respectiv un miliard de euro, este suficienta pentru ca Delta Dunarii sa se schimbe in mod pozitiv, a declarat vineri, la Tulcea, premierul Victor Ponta.
 
„Cel mai important lucru este faptul ca un miliard de euro doar pentru Delta Dunarii inseamna suficient pentru ca aceasta zona sa se schimbe pozitiv. M-am bucurat ca am mai rezolvat cateva din problemele judetului Tulcea„, a afirmat Ponta.
Intrebat despre proiectul privind podul peste Dunare, seful Executivului a mentionat ca principala problema in punerea in practica a proiectului o constituie achizitiile publice.

„Avem bani europeni, dar acum tragedia Romaniei, licitatiile care tin, tin si se contesta. Poate pe noua lege a achizitiilor publice reusim sa facem mult mai repede, dar important este ca pentru pod exista finantare, este in Master Planul aprobat de Comisia Europeana si ca s-a dat drumul la proceduri”, a spus premierul.

El a adaugat ca nu va preciza cand se vor incheia toate procedurile, in conditiile in care acestea „nu depind de noi”. „Am spus ca pentru toamna legea achizitiilor publice este un proiect esential, pentru ca avem bani de investitii si nu reusim sa-i cheltuim din cauza procedurilor pentru achizitii publice. Din acest motiv, suntem pe excedent bugetar, 1% din PIB. In mod normal, ar trebui sa ma bucur, dar nu ma bucur deloc, pentru ca ar trebui sa cheltuim acesti bani si nu reusim sa tinem pasul asa cum trebuie, din cauza procedurilor”, a mai spus premierul.
La randul sau, presedintele Consiliului Judetean (CJ), Horia Teodorescu, a declarat ca in cadrul discutiilor purtate cu reprezentantii Guvernului s-a gasit solutia pentru una din problemele cu care se confruntau comunitatile din zona de terasa a judetului, ce nu fac parte din teritoriul ITI. „A aparut o problema la un moment dat, din cauza ca nu aveam acces pe fondurile POR. Vom fi eligibili pe infrastructura judeteana pe POR si pe partea non-ITI”, a precizat presedintele CJ.
Printre problemele abordate de conducerea institutiei judetene cu reprezentantii ministerelor care au participat vineri la o sedinta informala s-au aflat investitiile necesare in domeniul sanitar, in invatamant si in infrastructura de transport.
„Ministrul Fondurilor Europene a semnat azi (vineri – n.r.) contractul de finantare pentru lucrarile de modernizare a aeroportului Delta Dunarii, iar un lucru de asemenea foarte important este faptul ca vom primi 45 de milioane de lei prin Programul National de Dezvoltare Locala”, a mai spus Teodorescu.
ITI, singurul instrument financiar prevazut in Acordul de Parteneriat incheiat in august 2014 de Guvernul Romaniei cu CE, are un buget de circa un miliard de euro, suma constituita atat din fonduri europene, cat si din fonduri alocate de Guvern fiind destinata localitatilor din judetele Tulcea si Constanta aflate pe teritoriul Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii.



Adauga un comentariu