International

Planurile unor atacuri teroriste, dejucate in ultimul moment in Italia

Publicat: 28 apr. 2016
1
Autoritatile italiene au arestat in aceasta dimineata patru persoane banuite ca intentionau sa comita atacuri teroriste in Italia si sa plece in Siria pentru a se alatura jihadistilor, a anuntat Parchetul din Milano. Inculpatii, un cuplu si alti doi barbati, aveau cel mai probabil in plan un atentat la Roma, oras considerat de ei un loc de referinta pentru toti crestinii, a declarat la o conferinta de presa procurorul din Milano, Maurizio Romanelli. Potrivit informatiilor, cuplul de italieni dorea ca apoi sa plece in Siria impreuna cu cei doi copii ai lor, in varsta de doi si patru ani. Lor li s-a alaturat un marocan in varsta de 23 de ani, fratele unui alt suspect de terorism expulzat din Italia in ianuarie 2015. Un al doilea marocan a fost si el arestat. 
Toti sunt banuiti de „participare la o asociere avand ca obiectiv terorismul international”, a mentionat procurorul italian. Ei se aflau de asemenea in contact cu un alt cuplu, care a plecat in luna februarie pentru a se alatura combatantilor jihadisti in Siria sau Irak, unde si-au luat si cei trei copii. Conform primelor indicii, acest al doilea cuplu ar fi format dintr-o italianca, pe nume Alice, ce s-a convertit la islam cu opt ani in urma si dintr-un imigrant marocan, Mohamed Koraichi, care lucra in Italia ca sudor. Acesta din urma a cerut din Siria cuplului arestat astazi sa „actioneze oricum si oriunde” pentru „a lovi statul italian”. 



Adauga un comentariu