National

Peugeot-Citroen arunca BOMBA! Consumul de combustibil in traficul de zi cu zi este chiar si cu 50% mai mare decat cel inregistrat in testele oficiale

Publicat: 01 mart. 2016
1

PSA Peugeot-Citroen a anuntat rezultatele primelor teste care reflecta consumul real al masinilor si nu cel din laborator, nerealist de mic. Au fost publicate datele pentru trei modele si rezultatele arata ca in trafic consumul de motorina este cu 30-50% mai mare decat in conditii de laborator. Pana la vara. PSA promite ca va publica date pentru 30 de modele. In urma scandalului Volkswagen au revenit in prim-plan controversele in legatura cu diferenta dintre consumul real si cel din laborator, iar PSA spune ca anunta rezultatele pentru a dovedi transparenta.

In noiembrie anul trecut, la doua luni dupa izbucnirea scandalului Volkswagen, PSA PeugeotCitroen a anuntat ca a batut palma cu ONG-ul Transport and Environnement si ca va face publice rezultatele unor teste de consum in traficul real. Acum, francezii fac publice primele rezultate.

Testele s-au facut langa Paris pe 80 km de drumuri publice si nu in conditiile aproape perfecte de laborator.

Cele trei modele testate sunt Peugeot 308, Citroën C4 Grand Picasso si DS 3, toate cu motor diesel 1,6 BlueHDi, 120 CP.

Peugeot-ul a avut la teste un consum mediu de 5 litri/100 km, fata de 3,2 litri la testele de laborator NECD, in timp ce Citroen-ul a avut 5,6 litri/100 km la testele reale, in timp ce in laborator avea doar 4 litri/100 km. La modelul DS consumul a fost de 4,9 litri, fata de 3,6 litri/100 km la testele NECD.

Asadar, diferentele sunt de 30-50% si grupul francez spune ca publicarea acestor teste reprezinta o dovada de transparenta si miscarea este gandita sa recastige increderea clientilor in industria auto, dupa ce scandalul Dieselgate a zdruncinat-o.

Grupul francez promite ca pana la vara va face publice date reale pentru 30 de modele care acum sunt testate.

Francezii au in gama multe diesel-uri cu motoare mici si eficiente, cele doua marci fiind pe primele doua locuri in Europa la media emisiilor de CO2, cu cele mai scazute cifre din intreaga piata.




Adauga un comentariu