Presedintele american Barack Obama si-a fixat ca obiectiv o lume fara arme nucleare, dar Pentagonul pare ca are alte intentii, pledand pentru un arsenal nuclear modernizat, relateaza France Presse.
Noua administratie si-a manifestat intentia de a demara rapid negocierile cu Rusia in privinta reducerii arsenalelor nucleare ale acestora, avand ca scop final eliminarea totala a lor. Pe de alta parte, secretarul american al Apararii, Robert Gates, care a fost pastrat in functie dupa ce a facut parte din administratia presedintelui George W. Bush, a avut pana in prezent alta abordare. In ultimele luni ale administratiei Bush, Gates a pledat ca reducerea arsenalului nuclear sa fie contrabalansata prin fabricarea unei noi arme in vederea inlocuirii echipamentelor invechite. Robert Gates nu este singurul care are aceasta perspectiva. Comandantul fortelor strategice americane, generalul Kevin Chilton, a avertizat asupra faptului ca Statele Unite traiesc, in prezent, cu precadere, de pe urma bazei industriale si a conceptului dezvoltat pentru a sustine Razboiul Rece, cu multi ani in urma noastra.
Consiliul consultativ al Pentagonului, condus de fostul secretar al Apararii, James Schlesinger, a atentionat, luna trecuta, ca puterea de disuasiune (ansamblu de mijloace militare destinate, prin puterea lor de distrugere, de a descuraja un eventual adversar sa se angajeze in ostilitati – n.r.) a Statelor Unite a scazut. De cealalta parte, fostii secretari de Stat Henry Kissinger si George Schultz, fostul secretar al Apararii William Perry si fostul senator Sam Nunn au declarat ca armele nucleare au devenit din ce in ce mai putin eficiente ca forta de disuasiune. Acestia au pledat, in urma cu doi ani, intr-un editorial publicat in cotidianul Wall Street Journal, pentru „O lume fara arme nucleare”. Dezbaterea urmeaza sa se intensifice anul acesta, in contextul in care noua administratie reexamineaza pozitia americana in acest sens. O comisie care a fost desemnata de Congres si care este formata din republicani si democrati urmeaza sa aiba discutii in aprilie, iar Pentagonul va demara in cursul acestui an propriul studiu. Casa Alba si-a expus deja punctul de vedere, publicand pe site-ul sau de Internet ca Barack Obama si vicepresedintele Joe Biden vor fixa si vor indeplini obiectivul unei lumi fara arme nucleare.