National

Penalii care au castigat la alegerile parlamentare! Printre ei si doi ieseni!

Publicat: 11 dec. 2012
1

Rezultatele la Alegerile Parlamentare 2012 arata ca in noul legislativ se va constituii un grup semnificativ de senatori si deputati cercetati sau trimisi in judecata de catre DNA. Gandul.info a contabilizat pana in prezent, doar pe baza rezultatelor preliminare, ca din noul Parlament ar urma sa faca parte 15 politicieni cu dosare penale sau urmariti penal. Dan Voiculescu, Liviu Dragnea, Relu Fenechiu, Monica Iacob Ridzi, Teodor Atanasiu sunt printre „penalii” din noul legislativ. Ei vor vota si vor decide asupra unor legi care privesc si Justitia in fata careia trebuie sa-si dovedeasca nevinovatia. Acestora li se va adauga un alt contingent de deputati cu probleme de integritate.

Potrivit numaratorii paralele a USL, Dan Voiculescu a castigat un loc de senator in colegiul 8 din Bucuresti. Liderul conservatorilor a fost trimis in judecata de catre DNA in dosarul privatizarii frauduloase a Institutului de Cercetari Alimentare (ICA).

Aceeasi numaratoare paralela a USL arata ca deputatul Ion Stan (PSD) a castigat un nou mandat, in Colegiul 3 Voinesti, cu 66% din voturi. DNA a inceput urmarirea penala impotriva lui Ion Stan pentru doua infractiuni de trafic de influenta.

Olosz Gergely a obtinut un nou mandat de senator in Covasna, cu 19.711 de voturi (61,79%). La randul lui, Olosz Gergely a fost trimis in judecata pentru trafic de influenta.

Fostul secretar de stat Marko Attila a primit 11.297 voturi, respectiv 52,63% din voturile exprimate, obtinand astfel primul mandat de parlamentar. Secretarul de stat Marko Attila a fost condamnat, in acest an, la trei ani de inchisoare cu executare de Judecatoria Buzau, in cazul retrocedarii Colegiului „Szekely Miko” din Sfantu Gheorghe.

Vicepresedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, a obtinut 88% din voturi in Colegiul 5 pentru Camera Deputatilor din Mures, castigand astfel un nou mandat. La inceputul lunii aprilie, DNA a sesizat procurorul general sa solicite Camerei Deputatilor declansarea procedurilor pentru obtinerea cererii de urmarire penala fata de Borbely Laszlo, deputat si ministru al Mediului, pentru doua infractiuni de trafic de influenta si fals in declaratiile de avere, in forma continuata.

Vicepresedintele PSD Liviu Dragnea a fost ales senator in colegiul 3 din Teleorman cu 68%. Liviu Dragnea este urmarit penal de DNA in urma fraudelor comise la referendumul din 29 iulie. Secretarul general al PSD este acuzat de procurori ca a creat un sistem national de fraudare a referendumului pentru demiterea presedintelui Traian Basescu.

Relu Fenechiu (PNL) a obtinut un mandat de deputat in Colegiul 2 Iasi cu 64% din voturi. Pe 28 iunie, Fenechiu a fost trimis in judecata de DNA, alaturi de trei fosti directori ai Sucursalei de Intretinere si Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova.

Tudor Chiuariu (PNL) a candidat in colegiul 2 Senat, Mehedinti, judet in care USL a castigat toate colegiile. In decembrie 2010, fostul ministru UDMR al Telecomunicatiilor, Zsolt Nagy, si fostul ministru liberal al Justitiei, Tudor Chiuariu, au fost trimisi in judecata de catre DNA pentru abuz in serviciu contra intereselor publice.

Marian Ghivechiu (PSD) a castigat un nou mandat de deputat in colegiul 5 din Buzau cu 71,2%. Ghiveciu a fost trimis in judecata, in decembrie 2011, de catre procurorii Directiei Nationale Anticoruptie, sub acuzatia de „instigare la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor avand drept consecinta obtinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial – in forma calificata”.

De asemenea, Miron Mitrea (PSD) a castigat un mandat de deputat cu 70,47%. Liderul PSD a fost trimis in judecata in martie 2009. Potrivit rechizitoriului, in perioada 2001- 2002, Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Paula Jianu foloase necuvenite in cuantum de 9.274.202.542 lei vechi, in schimbul numirii si mentinerii acesteia in functia de inspector sef adjunct si inspector sef al ISC. Curtea Suprema a decis dupa doi ani ca urmarirea penala trebuie refacuta. Dosarul de coruptie a lui Miron Mitrea a fost restituit DNA ianuarie 2011. Procurorii l-au instiintat ca reiau urmarirea sa penala pentru luare de mita

Monica Iacob Ridzi
a obtinut un nou mandat de deputat din partea PP-DD prin redistribuire. Ridzi a obtinut 11.686 voturi in colegiul Colegiul 5 – Petrosani-Petrila-Aninoasa, iar contracandidatul de la PSD, 12.654 de voturi, adica 47% din voturi. Ridzi a fost trimisa in judecata pentru coruptie.

Teodor Atanasiu a castigat cu peste jumatate plus unu din voturi mandatul de senator in Colegiul 1 Alba. Aceasta desi Atanasiu este urmarit penal de DNA in dosarul fraudelor de la referndum. Teodor Atanasiu este acuzat de mita electorala si de ” folosire a influentei in scopul obtinerii unor foloase de natura electorala”.

Victor Paul Dobre, fost ministru al Administratiei a castigat cu 69,9 % colegiul 1 pentru Camera Deputatilor din Galati. In 10 august, Parchetul de pe langa ICCJ a cerut Camerei avizul pentru inceperea urmaririi penale a fostului ministru al Administratiei Victor Paul Dobre, care, alaturi de secretarul de stat Ioan Cabulea, au inaintat Curtii Constitutionale o adresa prin care precizau ca MAI nu-si poate asuma numarul de alegatori. Cererea a fost respinsa de Parlament.

Sebastian Ghita, patronul postului RTV a fost ales deputat intr-un colegiu din Prahova cu 69%. Ghita intra si el in parlament cu un dosar penal care s-a judecat pe fond aproape 10 ani. In acest dosar Ghita este acuzat de procurori de complicitate la inselaciune si fals in declaratii, in legatura cu mai multe tranzactii petroliere care au dus la prejudicierea bugetului de stat cu 20 de miliarde de lei vechi.

Europarlamentarul Gigi Becali a fost trimis in judecata, in decembrie 2008, in dosarul „Valiza”, de catre procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), fiind acuzat de dare de mita si fals in inscrisuri sub semnatura privata. Alaturi de el au mai fost trimisi in judecata Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Piturca, Radu Gheorghe Marino si Raul Volcinschi.
 
Verginel Gireada
(PNL) a castigat un loc de deputat in colegiul 1 Flamanzi din Botosani cu 66,7% din voturi. Gireada a detinut doua mandate de priamar in localitatea in comuna Mihai Eminescu. In luna aprilie Gireada a fost condamnat la trei ani de inchisoare cu suspendare de Curtea de Apel Cluj intr-un dosar in care a fost acuzat de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, abuz in serviciu contra intereselor publice si fals intelectual. El a fost gasit vinovat intr-un dosar in care a fost considerat vinovat de modificarea unui titlu de proprietate asupra unui teren. Instanta nu a dispus si interdictia de a ocupa functia de parlamentar.
 




Adauga un comentariu