National

PDL Cluj-Napoca a gasit un interimar la Primarie în locul lui Apostu

Publicat: 23 nov. 2011
1

Membrii Biroului Permanent Municipal Cluj-Napoca al PDL au decis, in aceasta seara, cu unanimitate de voturi, sa-l propuna pe viceprimarul Radu Moisin pentru functia de primar interimar al muncipiului, dupa arestarea lui Sorin Apostu.

Moisin va trebui validat în functie de consilierii locali, dupa ce prefectul va semna ordinul de suspendare din functie a lui Apostu. De asemenea, organizatia municipala a mai decis ca atributiile lui Apostu pe linie de partid (el fiind presedintele organizatiei municipale a PDL, n.r.) sa fie preluate de cei doi prim-vicepresedinti, consilierul local Adrian Popa si senatorul Mihail Hardau. Înalta Curte de Casatie si Justitie a respins, luni, 21 noiembrie, recursul declarat de primarul Clujului, Sorin Apostu, si de omul de afaceri Calin Stoia împotriva deciziei Curtii de Apel Cluj-Napoca, prin care au fost arestati pentru 29 de zile. Primarul Clujului, Sorin Apostu, si directorul general al Brantner România, Calin Stoia, au fost arestati, în 11 noiembrie, pentru 29 de zile, prin decizia magistratilor de la Curtea de Apel Cluj. Primarul Apostu este acuzat ca ar fi cerut si primit, în perioada 2009 – 2011, echivalentul în lei a 94.000 de euro pentru a încheia contracte de salubrizare si asigurare a parcului auto al regiilor subordonate Consiliului Local Cluj. Potrivit procurorilor DNA, pentru a se disimula provenienta si scopul banilor obtinuti din actele de coruptie, între firmele care au primit contractele de la Primarie si cabinetul de avocatura al sotiei primarului au fost încheiate contracte de consultanta juridica fictive. Astfel, sumele de bani au fost încasate prin cabinetul de avocatura al Monicai Apostu, sotia primarului, învinuita si ea în acelasi dosar. Totodata, omul de afaceri Calin Stoia este acuzat de dare de mita. (sursa; realitatea.net)




Adauga un comentariu