Patriarhul Daniel a declarat astazi, la Sfanta Liturghie, ca ora de religie nu poate fi inlocuita cu nimic, fiind stiinta cea mai profunda, a legaturii cu Dumnezeu, iar inscrierea la aceasta disciplina este un act de marturisire publica a credintei. PF Daniel a aratat ca „este nevoie si de o formare duhovniceasca si intelectuala a copiilor la scoala, impreuna cu alti copii si in dialog cu alte cunostinte, cu alte discipline pe care le studiaza sau le invata copiii la scoala”.
„Inscrierea pentru ora de Religie este un act de credinta, de marturisire publica a credintei, a iubirii noastre fata de Hristos si a dorintei noastre de a creste spiritual. Biserica a botezat copiii pe care parintii i-au nascut si i-au adus sa fie botezati. Daca Biserica a botezat copiii inseamna ca are si datoria de a-i creste in credinta”, a spus Preafericitul Daniel, duminica, in cuvantul de invatatura rostit la Sf Liturghie oficiata la Catedrala Patriarhala. In acest sens, el a dat citirii apelului Consiliului Consultativ al Cultelor din Romania, reunit sambata, potrivit caruia fara cunostinte de religie nu poate fi inteleasa istoria si cultura Europei si de aceea in aproape toate tarile europene, religia se preda in cadrul sistemului de invatamant public.
„Predarea religiei in scoala are valente educationale profunde, prin rolul ei formativ in viata copiilor si a tinerilor, demonstrat si de studiile educationale si sociologice in domeniu. Ora de religie contribuie la reducerea efectelor negative ale crizei contemporane de identitate si de orientare,intrucat propune modele viabile de bunatate,sfintenie si convietuire umana. Educatia religioasa contribuie la depasirea ignorantei religioase, care poate favoriza atitudini ideologice de intoleranta”, se arata in apelul consiliului.
Ce act de credinta au avut PARLAMENTARII SI SENATORII CAND AU VOTAT TAIEREA A 25 LA SUTA DIN SALARIILE ROMANILOR?CIND AU DISTRUS NUMEROASE FAMILII TRIMITIN-DU-I LA MUNCA IN STRAINATATE CA SCLAVI?
Ce mărturisire publică de credință mai reprezintă învățarea religiei în școală, când fiecare practicant religios zice duminica Crezul în Biserică? De câte mărturisiri avem nevoie ca Dumnezeu să ne creadă că suntem cu el? Eu cred că una. Iar despre „datoria” bisericii de a-i crește pe copii în spiritul creștin, ce te faci dacă ei, ajunși la o anumită vârstă nu mai vor? Îi iei de păr și le tragi șuturi undeva? Unde mai este liberul arbitru dacă biserica îi ia în primire de mici și nu le mai dă drumul până la majorat sau chiar mult mai târziu? Sau asta se urmărește?