Local

Oportunitati de afaceri pentru micii intreprinzatori din Iasi

Publicat: 30 apr. 2012
1

Camera de Comert si Industrie Iasi anunta desfasurarea conferintei „Dezvolta-ti businessul„, care prevede informarea managerilor de intreprinderi mici si mijlocii (IMM), precum si a antreprenorilor despre practici de succes in gestionarea afacerilor.

Evenimentul va fi organizat pe 4 mai, de compania de consultanta in afaceri „Human Capital Solutions” si vizeaza realizarea unui dialog cu reprezentantii IMM-urilor pentru dezvoltarea resurselor umane la nivel managerial si promovarea culturii antreprenoriale. Organizatorii sustin ca, in cadrul acestei conferinte, micii afaceristi din Iasi vor putea obtine informatii despre oportunitati in afaceri si cum pot fi valorificate acestea, identificarea surselor de finantare si accesul la fonduri europene. Participantii vor discuta despre obstacolele intampinate in infiintarea si dezvoltarea unei afaceri, iar consultantii vor incerca sa gaseasca solutii pentru fiecare caz in parte.
De asemenea, antreprenorii pot sa se inscrie in cadrul proiectului „Imbunatatirea calitatii managementului si a capacitatii interne a intreprinderilor prin intermediul antreprenoriatului” pentru a beneficia de consultanta in vederea imbunatatirii performantei si capacitatii interne de administrare a intreprinderilor. Potrivit presedintelui Camerei de Comert si Industrie Iasi, Paul Butnariu, unul din obiectivele principale ale institutiei este de a oferi posibilitatea celor care se afla la inceput in dezvoltarea afacerilor pentru a obtine cat mai multe informatii despre posibilele solutii in eliminarea obstacolelor.  
Oamenii de afaceri se pot inscrie pana pe 3 mai pentru a participa la conferinta.




Adauga un comentariu