Oferta NATO pentru Romania

Ce poate spera Romania de la acest summit NATO? Sau mai bine spus, se mai poate intampla ceva la intalnirile oficiale? Nu cumva ceea ce era de aranjat, s-a aranjat in prealabil? Care este castigul acestei tari in materie de securitate? Si care este oferta Romaniei? In timp ce noi asistam la decesul lent al Occidentului si la nasterea unei alte lumi care nu stim inca cum va arata, Razboiul Rece este in toi. Iar, in unele regiuni, el este chiar razboi fierbinte. Daca luam in calcul numarul statelor implicate si al zonelor de pe planeta afectate, am putea spune, fara sa gresim, ca ne aflam in prezenta celui de-Al Treilea Razboi Mondial. Teatrele de lupta sunt Africa si Orientul Apropiat, Orientul Mijlociu, Ucraina, Coreea de Nord, Coreea de Sud, Marea Chinei de Sud si Marea Neagra. Nu este oare suficient de mult? Sau este prea putin pentru a oficializa declansarea celui de-al Treilea Razboi Mondial?

Romania are, pentru prima data in intreaga ei istorie, sansa de a face parte din cea mai puternica alianta politico-militara. Care se numeste NATO. Oferim acestei Aliante o exceptionala pozitie geostrategica, definita prin gurile Dunarii, iesirea la Marea Neagra si arcul Carpatilor si, mai ales, prin faptul ca acoperim o parte din flancul estic al NATO. Ne-am mai angajat sa cheltuim, pentru inarmare, 2% din Produsul Intern Brut. In termeni absoluti, o suma modesta in raport cu eforturile altor state NATO, dar, pentru Romania, reprezentand un efort consistent. Mai dispunem de ceea ce a mai ramas in picioare dintr-o infrastructura de industrie militara care, in urma cu 26 de ani, ne plasase pe locul opt in lume in materie de exporturi de armament, de specialisti si de un numar impresionant de militari profesionisti dispusi ca, in schimbul soldei, sa isi dea viata in diverse teatre de razboi.

Am mai putea oferi, cinic vorbind, o consistenta armata de profesionisti, daca am lua decizia strategica, impreuna cu aliatii nostri, de a renunta la limitarea dramatica a efectivelor de militari operata dupa caderea regimului comunist. In paranteza fie spus, indiferent cat ar fi de impopular ceea ce afirm eu acum, renuntarea la stagiul militar obligatoriu s-a dovedit, in cazul Romaniei, o eroare grava. Pentru ca, vrem, nu vrem, suntem un stat plasat in zona de coliziune dintre Est si Vest. Adica pe linia de front. Suntem un stat santinela. Iar un stat santinela, primul expus la un eventual atac impotriva NATO, trebuie sa aiba el insusi capacitatea de a se apara. Mai ales in conditiile in care dispune de o populatie de aproape 20 de milioane de locuitori. In al doilea rand, pentru o tara care inca se mai afla in tranzitie, dupa un sfert de veac de la caderea sistemului comunist, si in care educatia continua sa fie extrem de precara, stagiul militar obligatoriu ar fi fost, pentru tineret si pentru familiile de romani saraci, mult mai putin traumatizant decat existenta unei mase uriase de tineri, la propriu si la figurat, aflata la marginea civilizatiei si, intr-o masura dramatica, analfabeta. Armata ar fi asigurat nu numai mijloacele de intretinere pentru sute de mii de tineri, nu numai un minimum de educatie, care altfel lipseste, ci si disciplina necesara si respectul fata de legi, de principii si de ierarhii. Tinerii aflati in perioada de satisfacere a stagiului militar sunt mult mai supravegheati decat ceilalti si, ca atare, mai putin expusi drogurilor si altor vicii.

Cu riscul de a fi acuzat ca sunt cinic, Romania ar putea oferi partenerilor nostri NATO – evident, dupa cuvenitele negocieri – o armata puternica care, bine dotata fiind, la cele mai inalte standarde, ar putea oferi un scut vital pentru flancul sudic al Aliantei militare. Si asta,  intr-o Europa care doarme. A carei aparare a fost lasata, mai ales sau aproape exclusiv, pe seama Statelor Unite si a Marii Britanii. De ce nu am negocia noi cu partenerii NATO un aranjament prin care sa ne putem mari, substantial, sub aspect numeric, armata nationala si, cu sprijin financiar masiv si asistenta tehnica de cel mai inalt nivel, sa o dotam cu cel mai performant armament de pe glob. Daca asta am putea noi oferi aliatilor nostri, atunci tot asta ne-ar putea si ei oferi noua. In schimbul securitatii pe care noi am putea-o asigura, ca stat santinela, pe Marea Neagra, la gurile Dunarii si pe o buna parte a frontierei de est, statele NATO ar urma sa finanteze crearea uneia dintre cela mai moderne si mai puternice forte armate de pe continetul european.

Daca asta am fi putut negocia, daca asta am fi putut oferi si daca asta am fi putut solicita, atunci stim inca de pe acum ca, in ceea ce ne priveste, summitul NATO de la Varsovia reprezinta un semi-esec. Nu este suficient, ci doar provocator pentru Federatia Rusa faptul ca, pe teritoriul nostru, a fost amplasat scutul anti-racheta. Nu este suficient ca va exista, pe teritoriul Romaniei, un modest contingent NATO, alcatuit din doar 4.000 de militari. Nu este suficient ca, pe teritoriul Romaniei, se vor afla unele centre de comanda NATO. Si nici cele cateva avioane de lupta nu sunt suficiente. In masura in care nu ne putem arata cu adevarat muschii, tot ceea ce intreprindem nu reprezinta altceva decat ridicole provocari adresate Moscovei. Parca o invitam, daca va decide vreodata sa atace, sa atace exact in aceasta parte a continentului european, lasata – deliberat oare? – extrem de vulnerabila. Pacat. Traim momente istorice extrem de importante. Si, mai mult deact oricand, am avea nevoie sa fim condusi de adevarati barbati de stat. Si de patrioti autentici. La varful societatii romanesti, eu unul nu prea vad asa ceva. (Sorin Rosca Stanescu)