Eveniment-Social

O talentata studenta din Iasi, castigatoarea unei burse private din partea familiei Battaglia – FOTO

Publicat: 05 iun. 2018

Roxana Damaris Nastrut, studenta in anul al treilea la Facultatea de Litere a Universitatii ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iasi (UAIC), a fost desemnata castigatoarea bursei private ,,Loredana Battaglia” din acest an. Studenta va urma, timp de o luna, un curs de vara de Limba si cultura italiana la Universitatea pentru Straini din Perugia, Italia.

Bursa a fost oferita de Daniele Battaglia, presedintele Asociatiei „ALBA”, in cadrul ceremoniei care a avut loc duminica, 3 iunie 2018, in Sala „Coseriu” din corpul R al Universitatii. La eveniment au participat studenti si profesori ai Catedrei de Limba si literatura italiana: conf. univ. dr. Mirela Aioane (organizator), conf. univ. dr. Gabriela Dima, asist. univ. dr. Corina Badelita, precum si alti profesori invitati de la alte catedre ale Facultatii de Litere.

Citeste si: Facultatea de Istorie a UAIC gazduieste cea mai importanta conferinta internationala legata de armata Imperiului Roman

Din partea Decanatului Facultatii de Litere a fost prezenta doamna prodecan, prof. univ. dr. Lucia Cifor.

Familia Battaglia si Asociatia „ALBA” acorda burse studentilor Universitatii ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iasi de peste zece ani. Pana in prezent au fost oferite 24 de burse de studiu in memoria Loredanei Battaglia, fost lector italian la Catedra de Limbi clasice, italiana si spaniola a UAIC intre anii 2004 si 2007.




Adauga un comentariu