Pantelimon Pandelea, de 79 ani, un batran din comuna Lespezi, satul Heci, a ramas fara bunuri dupa ce, in cursul zilei de sambata, a aprins o lumanare, a lasat-o sa arda pe un suport aflat pe un dulap din casa si a plecat la activitatile gospodaresti. Nu a durat mult timp pana cand lumanarea a cazut de pe suport, iar lucrurile din jur au luat foc. Bunurile au ars mocnit, iar camerele casei au fost umplute cu fum. In jurul orei 11.00, dupa sesizarea facuta de vecini, pompierii pascaneni au intervenit cu doua autospeciale si au reusit sa stinga incendiul, fara ca acesta sa cuprinda intreaga gospodarie. Chiar si asa, au ars mai multe bunuri, printre care si o parte din mobila, prejudiciul produs fiind de 1.200 lei.