De ce eu?, in regia lui Tudor Giurgiu, va avea premiera mondiala in selectia oficiala a celei de-a 65-a editii a Festivalului International de Film de la Berlin (5 – 15 februarie 2015).
Este vorba despre al treilea lungmetraj al lui Tudor Giurgiu, inspirat de cazul real al procurorului Cristian Panait. Filmul va fi proiectat in sectiunea Panorama Special, dedicata premierelor importante din cinema-ul independent si productiilor americane de anvergura.
Pe 11 februarie, la ora locala 20.00, regizorul si o parte din echipa vor lua parte la proiectia de gala de la Kino International. Echipa se va intalni, totodata, cu jurnalistii straini, in cadrul unei conferinte de presa transmise online.
Este cea de-a doua selectie a regizorului la Festivalul de la Berlin, Legaturi bolnavicioase fiind proiectat in Panorama in 2006. Printre productiile prezentate in Panorama in ultimii ani se afla titluri multi-premiate ca The Act of Killing (Cel mai bun documentar la Premiile Academiei Europene de Film) sau The Broken Circle Breakdown, ambele nominalizate la Oscar.
Unul dintre cele mai asteptate filme romanesti de anul acesta, De ce eu? va fi lansat pe in cinematografe pe 27 februarie 2015. Thriller-ul politic este inspirat de cazul real al procurorului Cristian Panait, care s-a sinucis in 2002, la doar 29 de ani, in contextul anchetei asupra unui alt procuror, Alexandru Lele.
Cristian (Emilian Oprea) este un tanar procuror idealist care incearca sa rezolve un complicat caz de coruptie in tumultuosul context social-politic din Romania anilor 2000. El investigheaza cazul unui coleg procuror suspectat de luare de mita, fals si uz de fals, sustragere de documente.
Ancheta are insa implicatii la nivel extrem de inalt si ii spulbera tanarului magistrat increderea in justitie. Incercind sa descopere adevarul, Cristian intra intr-o zona periculoasa si se expune unor revelatii dureroase si neasteptate.
In rolul principal apare Emilian Oprea, actor la Teatrul „Maria Filotti” din Braila, aflat la primul sau rol principal intr-un lungmetraj de cinema. Oprea poate fi vazut si in lungmetrajul Autoportretul unei fete cuminti, regizat de Ana Lungu si selectionat la Festivalul International de Film de la Rotterdam, dar si in urmatorul film al lui Marian Crisan, Orizont, o versiune moderna a nuvelei Moara cu noroc.
Distributia e intregita de actorii Mihai Constantin, Andreea Vasile, Dan Condurache, Liviu Pintileasa, Mihai Smarandache, Alin Florea, Lucretia Mandric, Sore Mihalache, Ionut Caras, Virgil Ogasanu.
Loredana Novak si Tudor Giurgiu semneaza scenariul filmului. Director de imagine este Marius Panduru, montajul este semnat de Lemhényi Réka, de scenografie s-a ocupat Cristian Niculescu, iar costumele au fost create de Szélyes Andrea. Muzica este compusa de Viktor Chouchkov.