In acest weekend, iesenii pasionati de muzica vor putea asista la noi concerte derulate pe pietonalul Stefan cel Mare, in fata sediului Primariei. Concertele se vor tine atat astazi, cat si maine, incepand cu ora 17:00. Aceste recitaluri fac parte dintr-un program initiat de municipalitate si care a ajuns la cea de a zecea editie.
„Primaria municipiului Iasi si Asociatia Excelenta pe Portativ continua si în acest sfârsit de saptamâna evenimentul privind weekend-urile muzicale la Palatul Roznovanu. Sâmbata, 17 septembrie, de la ora 17:00, iesenii sunt asteptati în fata Palatului Roznovanu, sa asculte doua trupe care au în componenta lor tineri talentati. Este vorba de trupa Overflow, compusa din Matei Iancu – chitara si voce, Ariadna Munteanu – clape, Maria Istrate – chitara bass si backing vocal, Miruna Coman – tobe, George Moloci – chitara electrica si de trupa No Name, compusa din Dragos Irimescu Mitocariu – tobe, Vlad Iftode – chitara bass, Dragos Iftode – voce, David Grigore – clape, Tudor Grecu – chitara electrica. Duminica, 18 septembrie, de la aceeasi ora, iesenii vor avea ocazia de a le asculta pe tinerele de la Essenza Quartet, trupa compusa din Diana Maria Petrisor – oboi, Mirona Ioana Matlinsche – vioara, Ruxandra Trofin – viola, Diana Maria Mertic – violoncel”, au aratat reprezentantii municipalitatii iesene.
Concertele vor avea loc pe pietonalul Stefan cel Mare, în fata sediului Primariei, având rolul de a spori atractivitatea zonei centrale a orasului. În caz de vreme nefavorabila, manifestarile se vor muta în Sala Mare a Palatului Roznovanu.