Pe 27 septembrie 2013, de la ora 19.00, este programata actiunea intitulata „Noaptea cercetatorilor„, un eveniment organizat de Universitatea Alexandru Ioan Cuza (UAIC) din Iasi. Evenimentul ce are drept scop promovarea cercetarii în rândul publicului, se va desfasura simultan în peste 300 de orase din Europa. În România, acesta va avea loc în Iasi, Bucuresti, Timisoara, Craiova si Cluj. „Profesori si studenti de la universitatea ieseana, cercetatori si voluntari vor fi prezenti la Palas Mall, îndemnând publicul sa înteleaga stiinta dincolo de ecuatii si formule. Participantii vor fi invitati sa genereze energie prin dans, sa produca singuri fulgere sau sa îsi faca fotografii amuzante în infrarosu. Fiecare experiment va fi însotit de explicatii prietenoase despre fenomenele fizice sau chimice care stau la baza efectelor spectaculoase. Organizata la începutul anului scolar 2013 – 2014, manifestarea se adreseaza în primul rând elevilor, prescolarilor, parintilor si bunicilor, dar si publicului larg, cu sau fara cunostinte avansate din domeniul stiintelor”, au precizat reprezentantii UAIC. Pe de alta parte, coordonatorul actiunii, asis. Ionut Topala de la Facultatea de Fizica a institutiei, a aratat: „Stiinta este fascinanta, stiinta este o aventura a cunoasterii, prin stiinta se ofera raspunsuri celor mai importante întrebari ale omenirii. Din pacate, în România, se comunica prea putin si prea tehnic despre stiinta, în general, si cercetare, în particular. Speram ca prin evenimentul «Noaptea cercetatorilor», sa reamintim publicului larg motivele pentru care stiinta merita îndragita si sa punctam beneficiile cercetarii stiintifice pentru societatea moderna”, a spus acesta.